Străzile Azaleelor, Ștefan Luchian și Iuliu Podlipny, printre ultimele străzi de pământ sau piatră din Ciarda Roșie, au acum covor asfaltic, a anunțat Primăria Timișoara. Astfel, trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie. Străzile amintite au fost prioritare în programul de investiții al municipalității, iar ca parte…
Autobuzul 24 va ține loc de tramvai pentru locuitorii din Ciarda Roșie
Traseul liniei de autobuz 24, care face legătura între Bulevardului Sudului, AEM și Calea Urseni/Intrare Rudicica, va fi prelungit. Măsura a fost solicitată de municipalitate pentru ca timișorenii să se poată deplasa cu transportul public, după desființarea liniei de autobuz 23 și suspendarea buclei Ciarda Roșie în vederea amenajării noului stadion. Astfel, începând cu data…
Stadionul Lego îi supără pe unii cetățeni din Ciarda Roșie. Vor avea stația de tramvai mutată
Proiectul viitorului stadion pe care Primăria Timișoara dorește să îl ridice în Calea Buziașului a atras protestul unei părți dintre cetățenii cartierului Ciarda Roșie. Mai precis, aceștia, obișnuiți de ani de zile să ia tramvaiul de la capătul liniei care avea bucla de întoarcere pe locul unde se va ridica stadionul, vor trebui să meargă…
Primăria, la lucru în cartierele Plopi și Ciarda Roșie
Două dintre cartierele Timișoarei mai puțin aflate în atenția autorităților au avut în sfârșit parte de intervenții din partea municipalității. Primăria a avut o serie de intervenții în cartierele Ciarda Roșie și Plopi. Zilele trecute au fost efectuate lucrări de intervenție la drumuri și de ecologizare, în urma verificărilor în teren realizate de către reprezentantul…
În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara demarează construcția unei noi creșe cu 38 de locuri
În cartierul Ciarda Roșie din Timișoara se va ridica o nouă creșă, cu 38 de locuri. Va fi o clădire P+2E, o investiție totală în valoare de 7,7 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiind nerambursabili, acordați prin Programul Operațional Regional. Primăria Timișoara a anunțat semnarea contractului de execuție. Primaria Timișoara a…
Schimbări din mers: Ripi nu joacă oficial în această perioadă, ci doar amical
Ripensia UVT a trebuit să-și schimbe programul din mers, după ce jocul din prima rundă a sezonului, cel cu Universitatea Craiova 1948, a fost amânat în urma depistării unor cazuri de coronavirus în cadrul efectivului adversarilor. În plus, în etapa din weekend, echipa cu nume de legendă va sta din cauza numărului impar de echipe…
Dovada că a fost teren de sport. Apar probe în cazul construcţiei din Ciarda Roşie pe locaţia fostului stadion Mănuşarul/Foto+Document
Timişorenii din zonă şi nu numai ştiau că pe acel teren se afla Stadionul Mănuşarul, dar nu erau probe scrise în acest sens. Acum a apărut şi dovada de la Cartea Funciară privind vechea destinaţie a terenului. Ori schimbarea destinaţei, potrivit Legii sportului, se putea face doar printr-o Hotărâre de Guvern. Aşa cum deBanat.ro a…
Dr. Jekyll and mr. Hyde, versiune electorală. Când cetăţeanul Robu e în dezacord total cu primarul Robu…
Primarul Nicolae Robu a avut miercuri o nouă răbufnire nervoasă împotriva celor care se încăpăţânează să nu vadă în el Zeul Timişoarei. Chiar extrem de nervoasă. De această dată a invocat şi consipraţii oculte (cine ştie iudeo-masoneria, guvern mondial invizibil, state paralele!) care ar investi sume imense de bani pentru ca „Zeul” să nu mai…
Nicolae Robu intervine furios în scandalul terenului Mănuşarul din Ciarda Roşie. Primarul acuză o nouă conspiraţie ocultă împotriva sa
Primarul Nicolae Robu acuză cea mai mare murdară campanie demarată împotriva sa, în cazul blocului care urmează să fie ridicat pe Stadionul Mănuşarul din Ciarda Roşie. El vorbeşte şi de “grupuri de interese oculte” care ar vrea să-l discrediteze. Pe de altă parte, de-o rară ipocrizie, el spune că e alături de cetăţenii nemulţumiţi din…
Scandal în Ciarda Roşie! Ce nu s-a permis în timpul administraţiei Ciuhandu, a permis „ultralegalistul” Nicolae Robu
Un imens bloc de locuinţe care ar urma să se ridice pe fostul stadion Mănuşarul, pentru care Primăria a acordat Autorizaţie de Construcţie în Ajunul Crăciunului de anul trecut, a produs o adevărată revoltă în Ciarda Roşie. Acelaşi proiect a fost respins în timpul administraţiei Ciuhandu, în 2009, dar aprobat zece ani mai târziu de…
Ripensia, egal cu Daco-Getica, într-un joc terminat în inferioritate numerică
Ripensia a fost singura echipă timișoreană care a obținut punct în penultima etapă a Ligii a II-a, una în care s-a stabilit și ultima echipă retrogradată: Energeticianul. Galben-roșii au remizat pe teren propriu, cu Daco-Getica București, scor 1-1. Gazdele au jucat în a doua repriză cu un om în minus, Stoica fiind eliminat pentru cumul…
Sibiul lui Pelici se impune la limită în Ciarda Roșie
Dacă echipele din Timişoara, mai ales din prima ligă, au fost pregătite de nume ilustre ca Florin Marin, Leo Grozavu, Ionuţ Popa, şi mai nou Rică Neaga, un timişorean face istorie la alte echipe. Alex Pelici a eliminat FCSB doi ani la rând din Cupa României, în acest an dând efectiv de pământ cu echipa bucureşteană, dar „profeţii” nu sunt recunoscuţi la ei acasă.
Ripensia, victorie importanta cu Braila
Bucurie în Ciarda Roşie la finele partidei cu Dacia Unirea Brăila. Ripensia, fără victorie pe teren propriu din toamnă, a reuşit duminică o prestaţie solidă, chiar dacă victoria a fost la limită, şi trupa timişoreană respiră uşurată, fiind cu 5 puncte peste echipele ce se află în zona roşie a clasamentului.
330.000 de euro pentru 600 metri de strazi de piatra sparta din Ciarda Rosie
Timișorenii care locuiesc în zona Ciarda Roșie trebuie să se pregătească de șantier. Străzile Grigore Antipa și Margaretelor vor fi asfaltate în perioada următoare. Lucrarea a fost câștigată la licitație de o firmă care a avut, în ultimii ani, mai multe contracte cu primăria.
Inca un santier in Ciarda Rosie. Poate cu mai mult noroc decat ultimul
Alte străzi de piatră spartă din Ciarda Roșie vor vedea pentru prima dată asfaltul. Poate chiar în 2018. Primăria Timișoara ar trebui să anunțe, în scurt timp, câștigătorul licitației pentru lucrarea de amenajare a zonei str.Grigore Antipa – str. Margaretelor. În 2014, în aceeași parte a orașului a început un alt șantier, care ar fi trebuit să fie gata în nouă luni, dar a durat peste un an și jumătate.
Ripensia incheie anul cu un joc spectaculos acasa si cu un punct obtinut in prelungiri
Meci de neuitat în Ciarda Roşie, unde două echipe avide de puncte, Ripensia şi Luceafărul, căutau victoria pentru a-şi asigura o iarnă liniştită. După un meci în care ambele echipe puteau câştiga, tabela a „îngheţat” la 4-4 (2-2). După cum arată şi scorul, meciul a fost unul deosebit, în care s-a jucat ofensiv şi deschis.
Carute, caini fara stapan și golani intre blocuri, probleme in Soarelui si Ciarda
Acțiunile Poliției Locale în cartierele Timișoarei au continuat și în această săptămână. De această dată, agenții au ajuns în cartierele Soarelui și Ciarda Roșie, după ce, în săptămânile trecute, au luat contact cu timișoreii din Freidorf, Dâmbovița, Aradului, Lipovei, Plopi, Kuncz, Ronaț și Mehala.
Asfaltare cu… repetitie in Ciarda Rosie? Primaria se pregateste de un nou santier
Se anunță încă un șantier în zona Ciarda Roșie, după cel pornit în februarie 2014, estimat să dureze nouă luni și finalizat la peste un an de la începere. Curios este că studiul de fezabilitate care va fi propus spre vot în viitorul plen al CL include și două străzi din vechiul șantier, care ar fi, și la ora actuală, tot din piatră spartă.
In weekend, tramvaiele de pe linia 4 intorc la AEM
RATT anunță că în intervalul 25 – 27 septembrie, tramvaiele de pe linia 4 vor întoarce la AEM. Călătorii care trebuie să ajungă înspre Ciarda Roșie vor avea la dispoziție autobuze.
Tramvaiul 4 intoarce din nou la AEM
De vineri până duminică, RATT anunță că traseul tramvaiului 4 va fi din nou scurtat. Măsura este necesară din cauza unor lucrări care se desfășoară în zonă. La dispoziția călătorilor vor fi puse autobuze.
- 1
- 2