Administratie

Alfred Simonis: La conacul Mocioni din Foeni s-a lucrat mai mult în ultimele două luni decât în toate celelalte zece ale anului

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, afirmă că, în ultimele două luni s-a lucrat la conacul Mocioni din Foeni mai mult decât în primele zece luni ale anului. Simonis spune că, dacă nu se întâmpla acest lucru, exista riscul de a fi pierduţi banii pentru reabilitarea conacului.

Alfred Simonis susţine că inclusiv sâmbătă, 28 decembrie, se lucra la conacul Mocioni din Foeni, după ce mult timp s-a pierdut vremea acolo.

“Proiectul prin care vrem să redăm frumusețea unei adevărate bijuterii arhitecturale cu o vechime de aproape 300 de ani a fost demarat în ianuarie 2023 și ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2024, dar, din păcate, nu s-a întâmplat așa și s-a prelungit perioada de renovare”, spune preşedinte Consiliului Judeţean

El atacă fost conducere a CJ Timiş, spunând că a existat marele risc de-a fi pierduţi banii pentru renovarea conacului.

“În urmă cu două luni, la început de noiembrie, când am preluat conducerea Consiliului Județean Timiș, proiectul ajunsese la aproximativ 65-70% și era iminent riscul de a pierde banii pentru reabilitarea conacului. Am venit aici aproape săptămânal, i-am cerut constructorului să accelereze ritmul și am urmărit modul în care decurg intervențiile. Practic, în ultimele două luni s-a lucrat mai mult decât în toate celelalte zece ale anului 2024. Mai e de lucru, dar constructorul este pe drumul cel bun, iar dacă se menține ritmul acesta lucrările de restaurare vor ajunge în scurt timp la final”, a continuat Simonis.

El nu a dat un termen privind finalul lucrărilor, însă spune ce se va întâmpla acolo.

“Fosta reședință a familiei Mocioni va putea deveni un punct muzeal cu sală de evenimente și o cafenea.  Conacul, ridicat în 1750, a fost folosit în vremea comuniștilor ca baie comunală, apoi drept grădiniță, depozit pentru erbicide, sală de sport și, după Revoluție, ca discotecă. În 2005, la inundațiile din zona Foeniului, și-au găsit aici adăpostul câteva familii rămase fără locuințe. Odată cu reabilitarea clădirii, conacului Mocioni îi va fi redată strălucirea de altădată. Acesta este doar un prim pas într-un proiect mai amplu de restaurare a unor clădiri monument pe care vrem apoi să le includem într-un circuit turistic și cultural al județului Timiș”, a încheiat liderul CJ Timiş

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

O oră ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

2 ore ago

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

3 ore ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

3 ore ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

4 ore ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

4 ore ago