Alfred Simonis: La conacul Mocioni din Foeni s-a lucrat mai mult în ultimele două luni decât în toate celelalte zece ale anului

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, afirmă că, în ultimele două luni s-a lucrat la conacul Mocioni din Foeni mai mult decât în primele zece luni ale anului. Simonis spune că, dacă nu se întâmpla acest lucru, exista riscul de a fi pierduţi banii pentru reabilitarea conacului.

Alfred Simonis susţine că inclusiv sâmbătă, 28 decembrie, se lucra la conacul Mocioni din Foeni, după ce mult timp s-a pierdut vremea acolo.

“Proiectul prin care vrem să redăm frumusețea unei adevărate bijuterii arhitecturale cu o vechime de aproape 300 de ani a fost demarat în ianuarie 2023 și ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2024, dar, din păcate, nu s-a întâmplat așa și s-a prelungit perioada de renovare”, spune preşedinte Consiliului Judeţean

El atacă fost conducere a CJ Timiş, spunând că a existat marele risc de-a fi pierduţi banii pentru renovarea conacului.

“În urmă cu două luni, la început de noiembrie, când am preluat conducerea Consiliului Județean Timiș, proiectul ajunsese la aproximativ 65-70% și era iminent riscul de a pierde banii pentru reabilitarea conacului. Am venit aici aproape săptămânal, i-am cerut constructorului să accelereze ritmul și am urmărit modul în care decurg intervențiile. Practic, în ultimele două luni s-a lucrat mai mult decât în toate celelalte zece ale anului 2024. Mai e de lucru, dar constructorul este pe drumul cel bun, iar dacă se menține ritmul acesta lucrările de restaurare vor ajunge în scurt timp la final”, a continuat Simonis.

El nu a dat un termen privind finalul lucrărilor, însă spune ce se va întâmpla acolo.

“Fosta reședință a familiei Mocioni va putea deveni un punct muzeal cu sală de evenimente și o cafenea.  Conacul, ridicat în 1750, a fost folosit în vremea comuniștilor ca baie comunală, apoi drept grădiniță, depozit pentru erbicide, sală de sport și, după Revoluție, ca discotecă. În 2005, la inundațiile din zona Foeniului, și-au găsit aici adăpostul câteva familii rămase fără locuințe. Odată cu reabilitarea clădirii, conacului Mocioni îi va fi redată strălucirea de altădată. Acesta este doar un prim pas într-un proiect mai amplu de restaurare a unor clădiri monument pe care vrem apoi să le includem într-un circuit turistic și cultural al județului Timiș”, a încheiat liderul CJ Timiş

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (decembrie 29th, 2024 at 15:47 )

Domnul coifan, ati fost consilierul lui alin nica atunci cand acesta era presedinte CJT. De ce ati fost atat de slabi, domnule coifan ? Se vede ca simonis e alt material decat fosta echipa….

liberal a spus: (decembrie 30th, 2024 at 08:57 )

@dan Observ că sunteți aplaudacul veșnic de serviciu. Spre știința dvs. firma T&T a primit certificat negativ și de la Primăria TM pt. lucrări neefectuate la școala gen. 30. Dacă doriți detalii, interesați-vă. De ce sunteți atât de tendențios și împrăștiați doar mizerii?

liviu a spus: (decembrie 30th, 2024 at 09:00 )

Cui foloseste castelul Mocsiony ? Cu banii astia ,
a lui FRED , se puteau construi 100 de apartamente pt tineri.
Maine vin din nou comunistii care vor fura vor jefui si vor distruge totul in numele ideologiei ceausiste care nu a murit ,doar un pic s-a hodinit.
1945-1949 au fost jefuiti mosierii.
1949-1962 au fost jefuiti taranii.
Proprietatea privata trecuta in proprietatea statului adica a tuturor adica a nimanui.
2000 in plin comunism capitalist se formeaza, prin privatizarea frauduloasa , mosierii straini si autohtoni si micii producatori. Mosierii finanteaza partidele politice si CORUPTIA LA TOATE NIVELE. ( biserica, politie, justitie etc.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.