Economic

O nouă bucată din centura de ocolire a Aradului e finalizată/VIDEO

La Arad este aproape de deschidere o nouă bucată din centura orașului. Lucrarea a fost realizată de Consiliul Județean Arad, sub supervizarea Direcției de Drumuri și Poduri, ceea ce arată că ideea transmiterii spre autoritățile locale a managementului unor astfel de proiecte este posibilă, chiar dacă în Timiș a fost un eșec total.

Vă reamintim că Centura Nord a fost ”propusă” pentru a fi preluată la realizare către CJT și Primăria Timișoara, dar mișcarea a picat, pentru că cele două instituții nu au fost capabile să se înțeleagă, lucrările urmând să fie realizate de Compania de Drumui.

Varianta de Ocolire Arad Est are 11 kilometri și asigură legătura între DN 69 Arad – Timişoara şi DN 7 Arad – Deva, dar şi racordarea la autostrada A1. Antreprenorul lucrării este PORR Construct. DRDP Timişoara este supervizor al acestei investiții lansate de CJ Arad, în parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

3 minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

36 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago