Sport

CFR a aruncat „prosopul”! Timişoara – vicecampioana ţării la futsal – nu mai are echipă

Ceea ce era clar că se va produce, s-a petrecut. Din păcate! Timişoara sportivă, şi aşa vitregită şi sărăcită în acest domeniu, mai pierde o echipă de top: vicecampioana en-titre şi finalista Cupei la futsal, CFR.

„Moartea” echipei, oarecum anunţată, din cauză că nimeni nu a vrut să mai ajute gruparea, se produce cu o etapă de rămas din sezonul regular. CFR nu mai avea şanse de play-off, dar nici de retrogradare nu se punea problema, chiar dacă toţi străinii au plecat în iarnă, iar echipa s-a reunit în săptămâna meciului de la Sf. Gheorghe. Partea financiară a fost aşadar decisivă, iar clubul a trimis Federtaţiei o scrisoare în care şi-a anunţat retragerea. FRF a fost pusă în faţa faptului împlinit şi nu a programat partida dintre CFR şi Mărăşeşti, ultima clasată, oar oaspeţii vor câştiga la masa verde, 0-3.

Timişoara a avut întotdeauna tradiţie în futsal, chiar dacă nu în fiecare an oraşul era în elită. Informatica a obţinut cele mai frumoase rezultate, cu campionat câştigat, Cupă şi Supercupe, dar şi prezenţe în Liga Campionilor.

Futsalul va rămâne deocamdată amintire, iar asta mai trage un smenal de alarmă asupra faptului că sportul pare că nu mai este iubit în oraş.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

10 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

13 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

14 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

15 ore ago