Social

Gata cu vacanţa de Sărbători! Elevii se întorc în bănci de miercuri

Elevii se întoarc la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa dedicată sărbătorilor, dar vestea bună pentru ei că în această iarnă vor mai avea o săptămână liberă, în ceea ce neconvenţional se numeşte „vacanţa de ski”.

Aceasta va avea loc în perioada 10 februarie – 2 martie. Perioada va fi decisă de Inspectoratele şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti.

În judeţul Timiş, vacanţa de ski are loc între 17 februarie şi 23 febrarie, conform deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Cursurile se vor desfăşura apoi până la vacanţa de Paşti, care este programată din 18 aprilie până pe 27 aprilie. Anul şcolar 2024 – 2025 se va încheia pe 20 iunie, când va începe vacanţa de vară. Aceasta se va încheia pe 7 septembrie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea acestoera se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

O oră ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

4 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

5 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

6 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

6 ore ago