Administratie

Inițiativa de realizare a salubrizării direct de primărie a trecut de vot. Unii consilieri locali au ridicat probleme de legalitate

În ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a fost votată și aprobată procedura de începere a demersurilor pentru preluarea de către primărie a salubrizării străzilor orașului. Deși a trecut la vot, procedura a fost contestată din start de unii consilieri, interpretarea legislației fiind diferită între secretarul general al Primăriei Timișoara și unii consilieri locali. De asemenea, a fost contestată posibilitatea de a porni un asemenea serviciu într-un timp atât de scurt.

Trei luni ar mai avea Primăria Timișoara până va rămâne fără serviciu de salubritate. De la acel moment ar trebui, teoretic, să intre ”în pâine” serviciul de salubritate propriu al primăriei, prin care conducerea instituției dorește să realizeze această operațiune. Pentru ca operațiunea să devină efectiv funcțională, e nevoie de o nouă firmă.

Primăria a gândit într-un fel… interesant operațiunea, respective se va înființa acea nouă firmă, dar acționar unic ar urma să fie Societatea Drumuri Municipale, nu primăria direct. E drept, SDM este proprietatea exclusivă a primăriei, dar acest mod de realizare este contestat, interpretarea legislației fiind diferită din partea Secretarului Primăriei Timișoara, Adina Pokker, respectiv consilierii locali Dan Diaconu și Roxana Iliescu.

”Unitățile sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială în calitate de acționar asociat unic al operatorului, după care sigur că avem, prin intermediul adunării generale acționari și consiliului de administrație, dar, în niciun fel nu poate fi unitatea administrativ-teritorială acționar, asociat unic al operatorului prin intermediu SDM. Asta e împotriva acestui lucru. Iar la capitalul social e exact același lucru, capitalul social al operatorului este deținut în calitate de unitățile administrativ-teritoriale. Unități administrativ-teritoriale nu sunt SDM”, a spus Dan Diaconu.

El e contrazis de Pokker, aceasta subliniază că la litera b se spune că firma trebuie să presteze doar servicii de salubritate, ceea ce, evident, SDM nu face. Totuși, ea nu a abordat și punctul a, cel ridicat de Diaconu.

”Da, numai că SDM-ul nu desfășoară exclusiv activități din sfera acestor servicii. Ca să se poată încadra la litera b, condițiile trebuiau îndeplinite cumulativ. Și atunci spiritul și litera acestei legi este să-i dea posibilitatea unităților administrative să-și aleagă modalitatea de exercitare a acestui serviciu public. Da, să-i dea posibilitatea acestei gestiuni directe sau delegate. Și totul este să încerci să eviți încălcarea liberei concurențe, să nu atribui direct unor persoane cu încălcare a liberei concurențe, asta este de fapt, așa și că adică nu vreau să spun acuma, să nu ne înțelegem greșit, expertiza mea judiciară să spună că doar așa se poate întâmpla”, a spus, în plen, Pokker.

”E mult mai mare decât a mea, doar că aici lucrurile sunt da, cumva …”, spune Diaconu.

Pokker insistă și spune că Diaconu a interpretat legislația.

”Da, ați citit textele de lege și ați interpretat și și-ați văzut cum sunt interpretate. Există acest această literă b, care spune că trebuie să desfășoară exclusiv aceste activități cu sfera serviciilor respective”, a spus secretara generală a primăriei.

Motivul eșecului licitației a fost oferit de Dominic Fritz. Explicația sa a acoperit și subiectul Retim, dacă societatea din care primăria deține jumătate, nu va prelua salubritatea stradală: nu se implică decât dacă e un contract pe termen lung, iar primăria nu dorește așa ceva.

“A eșuat și această încercare, și asta pentru că nu există, momentan, pe piață, un ofertant serios, care ar putea să preia acest serviciu în sistem privat, cel puțin nu la prețurile pe care noi ni le putem permite. Motivul ține de faptul că dacă vrei să faci treabă, trebuie să investești în utilaje, dar aceste utilaje sunt foarte scumpe și asta merită, din punct de vedere economic, doar dacă ai un contract pe o perioadă foarte lungă, de 8-10 ani. Atunci, tu, ca operator, cumperi cea mai nouă tehnologie. În 4-5 ani, nu poți să-ți amortizezi investiția și atunci vii cu cârpeală. Iar noi nu vrem să riscăm să dăm un contract la un privat și să ne trezim că suntem, 10 ani, prizonieri într-un contract pe care nu-l vrem”, a mai spus Fritz.

El a recunoscut că deja a discutat cu firme care ar putea închiria utilajele necesare salubrizării, deci eșecul licitației era deja cunoscut, dar s-a așteptat anunțul oficial de la SEAP. Fritz a mai spus că lansarea serviciului propriu de salubritate se va produce chiar dacă nu va avea aprobarea ANRSC, instituție despre care spune că ar desființa-o.

Spre mulțumirea primarului, ambele proiecte, și cel pentru înființarea firmei și cel legat de înființarea serviciului de salubritate au trecut cu succes de plen.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății

Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în…

14 minute ago

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost…

2 ore ago

Gunoaiele se plimbă și ele cu tramvaiul

Societatea de Transport Public Timișoara ne arată cu câtă grijă și energie menține curate mijloacele…

3 ore ago

Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto

La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu…

3 ore ago

Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg

Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago