„Miki Boxeru” primar

Când i s-a cerut rețeta succesului despre cum trebuie făcut curat în Timișoara pe malurile Begăi, acolo unde se știa că mai multe foste baze sportive ar ocupa ilegal domeniul public, primarul Dominic Fritz spunea fălos că dumnealui a pus mâna pe exscavator și apoi juriștii pe dosare și hârtii. Că a avut curajul să demoleze prin decizie de primar acolo unde știa că are 100% dreptate, pentru ca nemulțumiții să dea ei în judecată primăria, nu invers, cum făcea Nicolae Robu.

Pe vremea edilului Gheorghe Ciuhandu se semnau contracte cu unii beneficiari ciudați, în condiții ciudat de avantajoase acelora, pentru ca mai apoi, după ce ieșeau din cadrul legal să vină edilul ajuns pe funcție să remedieze situația prin acțiuni în instanță. Așa a făcut și primarul Nicolae Robu, așteptând să se rezolve cu Heavenul, unde și acum se țin evenimente în folosul justițiabilului atacat de municipalitate, dar și în alte locuri în care primăria avea alte planuri de dezvoltare sau măcar de curățire a zonei.

Revin la Dominic Fritz care era mândru că a luat taurul de coarne și n-a mai așteptat să se judece ani de zile înainte să demoleze, preferând să curețe terenul și apoi să răspundă în instanță la un eventual atac. Numai că la Curtea de Apel dreptatea au primit-o două firme, cărora li s-au dărâmat terase și alte acareturi în zonă. Domnul „Miki Boxeru”, proprietarul, a povestit cum a avut dumnealui dreptate, că acolo el nu a ridicat nimic, ci a primit pe o lungă perioadă de timp o clădire a CS Banatul veche de când lumea, iar asta a reținut instanța în favoarea dumnealui.

Ar fi sinistru de dificil să demolezi acum prin argumente juridice ce-a dărâmat primarul în teren sau ce-a demontat instanța în apel. Pentru asta nici juriștii nu se descurcă toți să o facă, dovada vie fiind, în multe cazuri, procesele pierdute de municipalitate acolo unde lucrurile părea limpezi ca lumina zilei. Un lucru rămâne cert însă: un prim pas a fost făcut de primărie, dar următorii vor fi mult mai dificili după acest episod. Pe de altă parte, ce s-a dărâmat rămâne dărâmat, negocierile freamătă să-nceapă, iar miza este despăgubirea.

Timișoara a mai pățit așa ceva. Ca un primar să plătească din banul public pentru greșeala altora. Știm povestea paralelipipedului din sticlă din fața Operei, făcut aproape cadou unui om de afaceri printr-un fir lung de oportunități administrativ politice imediat după 2000. Pentru ca centrul să arate normal din nou, fără astfel de monstruozități, Nicolae Robu a trebuit să dea o grămadă de imobile cu valori mai mari decât miza în sine, dacă ne referim strict la valorile de piață, nu la cele estetice.

I s-a reproșat acest cost mare plătit de comunitate, dar și acum aș zice că a meritat. Așa se va întâmpla și în relația dintre primarul Dominic Fritz și omul de afaceri „Miki Boxeru”, iar costurile vor fi, din nou, publice, dar tot în folosul orașului. Tactic, professional, și cum vreți să mai socotiți demersul primarului, un pas în spate tot o înfrângere se cheamă, repet, chiar dacă peste mulți ani nu vom mai vedea atât de grav lucrurile. Rămâne evaluarea pe care Dominic Fritz trebuie să și-o facă de acum înainte. El și juriștii primăriei, dacă mai poate pune multă bază în dumnealor.

Sau invers, dacă juriștii i-au spus că nu e bine ce face și edilul n-a priceput, lumea își va pune întrebări. Chiar așa, dacă Călin Georgescu poate ajunge președinte în România de azi, de ce n-ar putea ajunge și domnul „Miki Boxeru” primar?