Politica

Din ce comisii parlamentare fac parte aleşii din Timiş. Niciunul nu conduce vreo comisie. Doi parlamentari sunt în birourile permanente ale celor două camere

Luni a început oficial noua sesiune parlamentară. Componenţa comisiilor de specialitate ale celor două camere ale Parlamentului, Senat şi Camera Deputaţilor, a fost stabilită însă în decembrie anul trecut. În continuare prezentăm comisiile parlamentare în care vor activa cei 14 aleşi ai judeţului Timiş, rezultaţi în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie, respectiv patru senatori şi zece deputaţi.

De remarcat că niciun ales de Timiş nu este preşedinte de comisie, în schimb Vasile Blaga (secretar( şi Cătălin Drulă (vicepreşedinte) sunt fac parte birourile permanente ale Senatului, respectiv Camereiu Deputaţilor

Senat:

Eugen Dogariu (PSD):

Comisii permanente:

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – vicepreşedinte;

Comisia pentru politică externă – membru;

Comisia pentru mediu  – membru;

Vasile Blaga (PNL):

Biroul permanent – secretar

Comisii permanente:

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – membru;

Comisia pentru afaceri europene – membru;

Comisia pentru administarţie publică.

Sorin Şipoş (USR):

Comisii permanente:

Comisia pentru regulament – secretar;

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – membru;

Comisia pentru energie, industrie alimentară şi resurse minerale – membru.

Comisii comune: Comisia parlamenmtraă specială pentru conztrolul activităţii Serviciului de Informaţii Externe – membru.

Ciprian-Titi Stoica (AUR):

Comisii permanente:

Comisia pentru afaceri europene – membru;

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii – membru.

Camera Deputaţilor

Sorin Grindeanu (PSD):

Comisii permanente:

Comisia pentru afaceri europene – membru.

Sebastian Răducanu (PSD):

Comisii permanente:

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – secretar;

Comisii comune: Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989 – vicepreşedinte.

Marilen Pirtea (PNL):

Comisii permanente:

Comisia pentru învăţământ – membru;

Comisia pentru politică externă – membru.

Catălin Drulă (USR):

Biroul permanent – vicepreşedinte.

Comisii permanente:

Comisia pentru transporturi şi infrastructură – membru.

Vlad Şendroiu (USR):

Comisii permanente:

Comisia pentru învăţământ – membru;

Comisia pentru tineret şi sport – membru.

Mihai Negoescu (AUR):

Comisii permanente:

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – membru;

Comisia pentru pentru muncă şi protecţie socială – membru.

Florin-Cornel Popovici (AUR):

Comisii permanente:

Comisia pentru buget, finanţe, bănci – membru.

Andrei Molnar (UDMR):

Comisii permanente:

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – secretar;

Comisia juridică de disciplină şi imunităţi – membru.

Ana-Marcela Baş (SOS):

Comisii permanente:

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – vicepreşedinte:

Comisia juridică de disciplină şi imunităţi – membru.

Codruţa Maria Corcheş (POT):

Comisii permanente:

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

În afara celor 14 parlamentari aleşi pe liste de partid, tot din Timişoara este Ovidiu Ganţ, reprezentant al minorităţii germane (FDGR).

Ganţ este membru al Biroului Permanernt al Camerei Deputaţilor şi membru al comisiilor pentru politică externă şi, respectiv pentru regulament.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cu un ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

58 de secunde ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

34 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago