Economic

Investiții de zeci de milioane de lei efectuate pentru modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, în județele din vestul României

Județele din vestul României au beneficiat de investiții de zeci de milioane de lei în rețelele de distribuție a energiei electrice, realizate de compania Rețele Electrice România, operatorul parte din grupul PPC în România. Compania a investit în 2024 aproximativ 1,2 miliarde de lei, din care 950 milioane lei, la nivel național, din fonduri proprii și diferența din alte surse, în proiectele de modernizare din aria sa de responsabilitate, cu scopul de a crește reziliența rețelei de distribuție. 

Proiectele-cheie au fost implementate în regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea și au presupus modernizarea și construcția de noi stații de transformare, alături de lucrări pentru modernizarea și extinderea liniilor electrice subterane și aeriene.

În județul Timiș, două proiecte importante pentru rețeaua de înaltă tensiune, cu o valoare totală de peste 16.3 milioane lei, au avut în vedere finalizarea lucrărilor de modernizare a stației de transformare 110/20 kV IRUM și integrarea stației 110/20/10 kV Dumbrăvița în sistemele de telecontrol.

În județul Arad au fost realizate investiții în valoare de 5.2 milioane lei pentru modernizarea liniei de 110 kV CET Arad – CFR Șofronea, împreună cu lucrări de modernizare a rețelelor electrice de joasă tensiune în zona a două posturi de transformare, în valoare de aproximativ 2.4 milioane lei.

Pentru județul Caraș-Severin au fost finalizate lucrări în valoare de 7.5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor electrice din localitatea Bănia și Bautar și s-a încheiat modernizarea liniei electrice de medie tensiune Văliug în valoare de 2 milioane de lei.

Totodată, au fost finalizate lucrări de modernizare a rețelelor electrice de joasă tensiune în valoare de 3.7 milioane lei în localitățile Uricani, Petroșani, Petrila, județul Hunedoara. A fost demarat și un proiect care vizează îmbunătățirea siguranței personalului operativ, cât și a siguranței publice în general prin înlocuirea stâlpilor de lemn din perimetrul județului Hunedoara, proiect care va fi continuat și în anii următori.

Derulăm proiecte de amploare în întreaga infrastructură de distribuție a energiei electrice, cu investiții care anul trecut au depășit pragul de 1,2 miliarde de lei, investind cu 27% mai mult decât în anul precedent. Proiectele desfășurate pe parcursul anului 2024 au vizat investiții în infrastructura rețelelor de înaltă, medie și joasă tensiune, cu scopul de a aduce beneficii clienților noștri pe termen lung. Continuăm să facem pași relevanți spre a construi rețele inteligente, reziliente, care să vină în întâmpinarea consumatorilor cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice.” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România. 

La nivel național, Rețele Electrice România a realizat în anul 2024 o stație nou construită, 5 stații modernizate, 4 linii de înaltă tensiune nou construite, 14 linii de înaltă tensiune modernizate, 92 de linii de medie tensiune noi, 408 linii de medie tensiune modernizate, 18 posturi de transformare noi, 18 posturi modernizate, 15 linii noi de joasă tensiune, 326 linii de joasă tensiune modernizate. În procesul de digitalizare al rețelei au fost adăugate 84 de puncte de telecontrol noi. În 2024 au fost instalate 260.000 de contoare inteligente în urma unei investiții în valoare de 67,6 milioane de lei, astfel, numărul total de contoare inteligente instalate de Rețele Electrice România a ajuns la aproximativ 1,7 milioane, cel mai mare volum atins în sistemul de distribuție de energie electrică din România.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

7 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

7 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

7 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

8 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

9 ore ago