Politica

Prorectorul UVT Mădălin Bunoiu, desemnat preşedinte interimar al PNL Timişoara

Biroul Politic Judeţean (BPJ) al PNL Timiş l-a votat, în această după-amiază, pe Mădălin Bunoiu pentru funcţia de preşedinte interimar al PNL Timişoara. Potrivit unor surse prezente la şedinţă, votul a fost dat în unanimitate, fără niciun vot contra, fără nicio abţinere.

Mădălin Bunoiu este noul preşedinte interimar al PNL Timişoara, aşa cum deBanat a anticipat cu o zi în urmă. Prorector al Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Bunoiu îl urmează în funcţie pe rectorul UVT, Marilen Pirtea, care deţine funcţia de preşedinte interimar al PNL Timiş.

De altfel, în şedinţa BPJ al PNL Timiş, prima în noua formulă, Pirtea l-a propus pe Bunoiu la conducerea organizaţiei municipale, menţionând că ultimul preşedinte ales, Cosmin Tabără, a refuzat funcţia. De menţionat aici că Tabără a fost schimbat fără niciun motiv, în primăvara anului trecut cu Cristian Buşoi, care a fost schimbat, la rândul lui, cu Pirtea

Mădălin Bunoiu este un bun colaborator al lui Pirtea, iar numele lui este vehiculat în multe cercuri drept viitorul candidat PNL la funcţia de primar al Timişoarei.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago