Schimbări în PNL Timiş. A fost numit un nou BPJ. Luni s-ar putea numi un nou preşedinte interimar la PNL Timişoara. Lista noului BPJ

Din această săptămână PNL Tmiş are un nou Birou Politic Judeţean (BPJ) interimar, format din 45 de membri. Faţă de vechiul BPL , în noul birou nu se mai regăsesc câţiva primari, iar în schimb au apărut colaboratori ai preşedintelui Marilen Pirtea din Univesitatea de Vest. Luni, 17 februarie, potrivit unor surse, prorectorul UVT Mădălin Bunoiu va fi numit preşedinte interimar al PNL Timişoara.

De câteva zile, PNL Timiş are un nou Birou Politic Judeţean (BPJ) interimar, format din 45 de membri. Cel mai probabil lista cu noii mebri ai BPJ a fost făcută de preşedintele interimar, Marilen Pirtea, având însă girul conducerii centrale a partidului. De menţionat că în fostul BPJ erau peste o sută de persoane. De pe vechea listă au dispărut câţiva primari, în schimb au apărut câţiva colaboratori ai lui Pirtea din cadrul Universităţii de Vest (UVT). Lista nu a fost oficializată în cadrul  filialei, luni urmând să aibă loc prima şedinţă în noua componenţă.

Tot luni, înainte de şedinţa BPJ, se va desfăşura o şedinţă a Biroului Politic Local (BPL) al PNL Timişoara. Potrivit mai multr surse, şi în această organizaţie vor avea loc mai multe schimbări, cea mai importantă fiind instalarea lui Mădălin Bunoiu (prorector al UVT) în funcţia de preşedinte interimar. În acest moment, Pirtea conduce cu titlu de interimat şi PNL Timişoara.

Noua structură BPJ al PNL Timiş este următoarea

1.Pirtea Marilen Gabriel

2.Blaga Vasile

3.Avramescu Claudiu

4.Bitea Alin

5.Bitea Nicolae

6.Blaga Lucian

7.Bogdan Ciprian

8.Brazdau Razvan

9.Brie Alina

10.Bucur Florin

11-Bunoiu Madalin

12.Calescu Mihaela

13.Catrinoi Alexandru

14.Chiţac Silvia

15.Cîrceie Marius

16.Ciurlea Sorina

17.Coman Claudiu

18.Cozarov Raul

19.Cretu Octavian

20.Cruciat Gabriel

21.Fechete Silvia

22.Filip Emanuel

23.Gaiţă Ionut

24.Graur Marius

25.Ignuta Dorin

26.Jădăneanţ Alexandru

27.Luciuc Adrian

28.Lupu Ionel

29.Maranescu Bianca

30.Mihălceanu Claudiu

31.Nastor Gheorghe

32.Oneţ Liliana

33.Oprişa Ovidiu

34.Popescu Liviu

35.Popescu Marin

36.Popoviciu Alin

37.Postelnicu Darius

38.Samoila Neli

39.Stanca Flavius

40.Stănuşoiu Ionut

41.Suciu Ilie

42.Tabără Cosmin

43.Vârtosu Dan

44.Vatriş Dan

45.Preşedinte COAL (Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Dinu a spus: (februarie 16th, 2025 at 12:39 )

Rău a ajuns PNL-u’ în Timiș și Timișoara. Cel puțin jumătate din listă sunt zero caracter, zero pregătire/educație, zero realizări profesionale. Dacă nu ar fi fost lingăi de partid rămâneau anonimi. Și era mai bine pentru toate instituțiile publice unde au fost plantați! Și implicit și pentru cetățeni. Că doar ei sunt în „slujba” cetățeanului. Bleah!

Daniel a spus: (februarie 16th, 2025 at 12:44 )

Când se face referință la conducerea centrală a partidului care a dat girul, este vorba de PSD, sau?

Gheo a spus: (februarie 16th, 2025 at 13:54 )

Silvi fechete, always a hottie….

liberal a spus: (februarie 16th, 2025 at 15:20 )

Ce-l recomandă pe Mădălin Bunoiu? Că este prorectorul rectorului Pirtea? Că este din Gorj? Sau ce? Că nu știm.

observator a spus: (februarie 16th, 2025 at 15:22 )

Bunoiu este din Franța? Așa reiese din foto. O fi a lui Macron și noi nu știm.

Nemo a spus: (februarie 16th, 2025 at 19:39 )

Ei săracii s-au adunat cu toții la priveghiul unui mort care pare viu, pe numele lui de scenă PNL, adunare care în realitate este bântuită de stafia lui Băsescu, vânturată cu multă morgă de către groparul Blaga și ciracii lui , Popoviciu, Nicu Bitea, Popescu Marin, Pirtea, urmașul lui Tabăra Monsanto și alți cărători de geantă din perioada lui Base.
Lista arată disperarea și decăderea unui partid istoric ajuns pe mâna oamenilor lui Băsescu. O adunătură de veri, nepoți, nași și fini, esența noțiunii de partid clientelar.

Nea Tibi Ramneantu a spus: (februarie 16th, 2025 at 20:14 )

Tovarășul securist N. Robu nu apare pe lista?

antiVrajeāla a spus: (februarie 16th, 2025 at 20:29 )

@Nemo
De acord, cu observatia ca asta se intampla cand cetatenii le acorda partidelor voturi „in alb” doar pe baza unor lozinci sau prejudecatilor cum ca ar mai exista partide doctrinare ori pe baza de „contra ceilalti” pe „motive” manipulatoare. Li se permite prea mult timp sa faca prostii in loc sa fie taxati instant cand nu „livreaza”. Iar asta eu numesc:

#🤪

Zdreanță a spus: (februarie 16th, 2025 at 20:59 )

Partidele astea au o rată de încredere în rândul electoratului extrem de redusă la momentul actual.Ce lideri sau ce variante credibile mai pot emite partidele aflate încă la putere într-o democrație în care votul oamenilor a fost anulat în urma unor suspiciuni și nu pe baza unor probe🤮?Lista este plină cu foștii pdl-iști😇.

se scrie PNL, dar se citește (PDL-PSD) a spus: (februarie 17th, 2025 at 07:17 )

În primul rând, prezența conducătorilor (niște mici genii carpatine) universităților în fruntea partidelor politice adaugă culoare politică unor instituții care prin natura lor ar trebui să fie libere de politică. Dacă respectivii mai sunt și prietenii cu serviciile și membri ai unor societăți comerciale și discrete, democrația seamănă cu un film porno cu buget foarte redus. Așa că, Kakaya separațîia, kakaya demokrațîia?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.