Divizionara secundă CSC Dumbrăvița începe faza play-out din Liga 2, cu o deplasare pe terenul Unirii Ungheni, formație ce a început anul 2025 cu victorii pe linie în campionat. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central” din Ungheni.
„La prima vedere, pare o grupă dificilă, cu adversari cu renume în fotbalul românesc, cum sunt Corvinul sau Craiova. Dar și cu Unirea Ungheni, care în momentul de față e cea mai în formă echipă a campionatului, fapt dovedit de rezultatele lor, cele patru victorii consecutive din această primăvară. E clar că e o grupă dificilă. Dar anul trecut ne-am bucurat de grupa în care am nimerit, având și acel avans foarte mare față de Unirea Dej, și am reușit să ne salvăm abia în ultima etapă. De aceea, nu știu cât e de importantă această componență a grupelor. Mai rău e că avem de recuperat patru puncte față de FC Bihor și opt față de Metalul Buzău. E bine că avem totuși un avantaj de un punct față de Focșani.
Unirea Ungheni este, cum am spus, cea mai în formă echipă a campionatului. M-a impresionat în sezonul regular, ne-au învins greu, în minutul 90+2. Dar nu cred că am fost dominați de nicio echipă precum în ultimele 20 de minute ale meciului din toamnă, de la Ungheni. Nu am putut să ieșim din zona careului nostru. De atunci am spus că e o echipă bună, care propune un fotbal modern, iar acest lucru s-a văzut ulterior.
Îi simt pe băieți nerăbdători să joace, pentru că am avut un program în salturi. Am jucat, am stat, iar am jucat și apoi iar am stat. E greu așa, când nu ai continuitate să joci în fiecare weekend. Am mai spus-o, eu aș fi preferat să jucăm permanent, sâmbătă – miercuri – sâmbătă, atunci am fi făcut în alt fel și antrenamentele. Sunt nerăbdători să joace, pentru că de aceea se pregătesc, să joace cât mai multe meciuri. Din păcate, jucăm tot la două săptămâni. Și în play-out, după primele trei etape vom sta din nou. Nu cred că e un lucru foarte bun pentru noi. Dar, cum spuneam, îi simt nerăbdători și pe acest lucru mă bazez”, a spus antrenorul Cosmin Stan.
Dumbrăvița este pe locul 5 în Grupa A de play-off, cu doar un punct peste ultima clasată, Focșaniul, loc care retrogradează, dar la mare distanță de Bihor și Buzău. Locul 5 este de baraj…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…