Problemele cu instalația de iluminat și cele legate de emisiile de noxe sunt principalele probleme pe care inspectorii de la Registrul Auto Român le-au descoperit în urma controalelor desfășurate. În Timiș, aproape un sfert dintre vehiculele verificate aveau probleme tehnice.
Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 40,01% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
În județul Timiș au fost verificate, în perioada menționată, 2.318 vehicule. Dintre acestea, 22,56% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 4 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 2,51% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 2,3% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Timiș au fost aplicate 542 de amenzi contravenționale și au fost retrase 465 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
În urma analizei datelor colectate la nivel național, cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,51%); emisiile poluante (18,91%); punți, jante, anvelope și suspensie (11,29%); vizibilitate (11,23%); șasiu și elemente atașate șasiului (10,40%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,12% dintre vehiculele controlate şi în 1,68% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la 6.380 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 5.522 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
Aproximativ 2,2% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2024, au fost aplicate 27.032 de sancțiuni, au fost retrase 22.892 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 341 de vehicule și 304 ITP-uri au fost anulate.
”Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, informează RAR Timiș.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…