Opinii

Ascult cum jelesc după Lasconi cei care n-au contenit s-o facă proastă

Mai mulți votanți de Elena Lasconi stăm acum și ne uităm cum mai mulți dintre cei care au făcut-o nu „proastă”, ci „foarte proastă”, „catastrofă”, „tâmpită” și nu în ultimul rând „femeie” stau acum și o plâng de sare cămașa pe dânșii de atâta suferință. Noi, votanții de Elena Lasconi, stăm șocați cumva, căci nu ne imaginam ca cineva să plângă așa tare după o „proastă” care putea ajunge președintele României și care este acum nedreptățită de un partid despre care, da, știm, este unul de „nenorociți”, „progresiști”, „poponari” sau „mâncători de gândaci”.

Partidul a votat cu un vot împotrivă, dacă nu-l mai punem pe al dumneaei, Elena Lasconi. Cu toate acestea, cei care o plâng pe eroină vorbesc despre puci, lipsă de democrație în partidul care propovăduiește democrația și liberalismul european. Dacă nu a fost puci, atunci ce a fost? Mai mulți useriști „nenorociți” și-au dat seama că cu 4% nu poți câștiga alegerile prezidenţiale, nu poți nici măcar intra în turul doi, dar cu acele patru procente poate ajunge un alt candidat proeuropean să se bată cu un „patriot” izolaționist.

Doamna Lasconi putea face ce a făcut Ludovic Orban pentru dumneaei în toamnă. Dacă avea oftică pe acel Nicușor Dan care a furat startul campaniei, corectă remarca, ar fi putut da curs invitației lui Marcel Ciolacu, să-l sprijine cu acele patru, cinci, opt procente câte avea atunci pe candidatul Crin Antonescu. Era și el proeuropean, iar dacă nu dai la Nicușor, nu dai la Antonescu, atunci nu-ți rămâne decât să constați la final că ajuți un Simion sau un Ponta, devenind cumva la fel de „patriot” ca ei.

La urma urmelor, doamnelor și domnilor alegători care o plângeți pe Elena Lasconi, aveți dreptate, poate e nedrept ce i s-a întâmplat în aceste zile, dar vă reamintesc că în noiembrie-decembrie 2024 am făcut o chestie mult mai nasoală. Și am făcut-o doar pentru ca un dilimake „patriot” să nu ajungă președinte al României și să ne strice parcursul unei vieți normale cu care ne-am obișnuit pe acest continent european.

Faptul că am anulat niște alegeri pentru care nu am fost pregătiți să le organizăm în spiritul egalității de șanse, asta nu înseamnă că situația nu pute anulându-le. Mulți care considerăm că a fost bine că s-au anulat alegerile tot admitem că este o situație urâtă, mult mai urâtă decât este situația petrecută cu nesusținerea candidaturii Elenei Lasconi de către partidul său, USR. Orice om care prețuiește democrația a simțit un junghi în stomac când a trebuit să aleagă păstrarea cursului european, dar cu prețul unei manevre aproape politice, cu mâna Curții Constituționale, iar acum ce-au făcut useriștii?

Au ales să ia prea târziu o decizie de susținere a altui candidat. Speța e și mai fierbinte. Acel candidat, e vorba de Nicușor Dan, are și cele mai mari șanse să intre cu unul dintre „patrioți” în turul doi, iar de aici până la un final fericit al momentului electoral prelungit al prezidențialelor nu ar fi drum lung. Fără adunarea voturilor, despre care nu știm că se va întâmpla, dar e mai mult de cât nimic, fără unul-două sau trei procente de la Elena Lasconi dirijate către un candidat proeuropean nu am mai avea ce alege în turul doi ale prezidențialor între un George Simion și un Victor Ponta. Iar asta face total inutil și caraghios gestul din toamnă de a anula alegerile.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

O oră ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

2 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

3 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

4 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

6 ore ago