Politica

E ca şi oficial. Mâine, Liliana Oneţ va fi numită subpreferct de Timiş în locul lui Ovidiu Drăgănescu

În şedinţa Executivului de joi, 3 aprilie, prin Hotărâre de Guvern, Liliana Oneţ va fi numită subprefect de Timiş, urmând să-l înlocuiască în funcţie pe Ovidiu Drăgănescu, care va fi revocat printr-o altă HG. Oneţ a fost propunerea PNL Timişoara pentru această poziţie.

Liliana Oneţ a câştigat o competiţie internă în PNL Timişoara pentru funcţia de subprefect, principalul rival fiind Ovidiu Găină. În Biroul Politic Local (BPL) al PNL Timişoara scorul, destul de strâns, a fost de 21 la 19 pentru Oneţ.

Liliana Oneţ nu este la prima experienţă de acest gen. Astfel, ea a mai deţinut de două ori funcţia de subprefect, prima dată între aprilie 2012 şi aprilie 2014, ulterior între decembrie 2019 şi ianuarie 2020. În ianuarie 2020 a fost numită chiar prefect, funcţie pe care avea s-o deţină până în martie 2021.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

3 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

6 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

7 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

8 ore ago