Sport

Greu de învins! CSS Bega Timișoara se califică fără înfrângere la turneul final al Campionatului Național U13

Echipa de volei feminin U13 a clubului CSS Bega Timișoara s-a calificat, de pe primul loc al seriei semifinale F, la turneul final al Campionatului Național.

Tinerele jucătoare antrenate de Cerasella Șerban și Traian Cionca au încheiat fără înfrângere turneul semifinal, seria F, cu patru victorii din tot atâtea partide.

CSS Bega Timișoara a cedat un singur set în cele patru meciuri disputate pe propriul teren, în Sala Mircea Albu, în fața echipei Colegiului Național Nicolae Titulescu din Craiova. Celelalte partide au consemnat victorii în minimum de seturi pentru gazde, cu CS Victoria Nădlac, ACS Viitorul Florești, respectiv CSS Blaj.

Este a doua prezență consecutivă a echipei de mini-volei, sub 13 ani, la turneul final. În sezonul trecut, cu generațiile 2011-2012, clubul bănățean a ocupat locul șase în clasamentul final la nivel național.

Turneul final la categoria U13 va avea loc în perioada 4-8 iunie, locul de desfășurare urmând a fi stabilit ulterior de către Federația Română de Volei.

Echipa timișoreană a fost alcătuită la acest turneu din următoarele jucătoare: Alexandra Polgar, Bianca Trancă, Ioana Butu, Ilinca Goleț, Mara Popa, Sophia Tayti, Alessia Popescu, Lorena Franț, Alexandra Popa, Antonia Ivan, Elisa Crișan și Iulia Trancă.

Imediat după încheierea turneului, Bianca Trancă s-a alăturat lotului național U16 feminin ce se pregătește până pe 24 aprilie la Târgu Mureș. Tânăra sportivă de la CSS Bega a fost convocată pentru acest stagiu de pregătire efectuat în vederea participării echipei naționale la turul 2 de calificare pentru Turneul Final al Campionatului European ce va avea loc în Slovenia, la Maribor, în perioada 24-28 aprilie.

Rezultate complete:

CSS Blaj – ACS Floresti 3-1 (23-25, 25-14, 25-17, 25-22)
CSS Bega – CS Victoria Nădlac 3-0 (25-19, 25-22, 25-22)
CS Victoria Nădlac – CNNT Craiova 3-1 (25-10, 25-9, 22-25, 25-15)
CSS Bega – CSS Blaj 3-0 (25-6, 25-17, 25-12)
CSS Blaj – CNNT Craiova 3-2 (25-15, 25-18, 12-25, 24-26, 15-13)
CSS Bega – ACS Viitorul Floresti 3-0 (25-7, 25-4, 25-17)
CNNT Craiova – ACS Viitorul Floresti 3-1 (25-23, 16-25, 25-10, 25-17)
CS Victoria Nădlac – CSS Blaj 3-1 (25-13, 25-10, 20-25, 25-13)
CS Victoria Nădlac – ACS Viitorul Florești 3-1 (25-10, 18-25, 25-12, 25-2)
CSS Bega – CNNT Craiova 3-1 (25-11, 25-10, 17-25, 25-11)

Clasament Turneu Semifinal, Seria F

1. CSS Bega Timișoara 12p
2. CS Victoria Nadlac 9p
3. CSS Blaj 5p
4. CNNT Craiova 4p
5. ACS Viitorul Floresti 0p

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago