Social

Multe accidente în ziua în care rutieriștii au avut Speed Marathon

Ieri, 9 aprilie, timp de 24 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat o serie de acțiuni concentrate pe drumurile publice din județ, în cadrul Speed Marathon – inițiativă europeană dedicată prevenirii accidentelor provocate de viteză excesivă.

Scopul principal a fost reducerea numărului accidentelor grave de circulație cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, dar și conștientizarea tuturor participanților la trafic asupra riscurilor reale pe care le implică graba și lipsa de prudență.

Pe parcursul întregii zile, 60 de polițiști rutieri au acționat pe principalele artere de circulație din județ, folosind 18 echipamente de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare, aflate în dotarea Poliției Române.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 323 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei legale de viteză valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 130.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere, 11 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h și 1 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h.

Cu toate acestea, ieri în județul Timiș au avut loc multe accidente (Moșțnița, Orțișoara, Timișoara, Sânmihai) soldate cu mai multe victime, care au fost transportate la spital.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

19 minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

37 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago