Social

Nu scăpăm de frig! Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece

Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol şi intensificări ale vântului, până vineri seară. A fost emis cod galben şi cod portocaliu pentru întreaga ţară. Vântul va avea rafale care pot ajunge şi la 90 de kilometri la oră, iar temperaturile nocrutne vor scădea până la minus 10 grade Celsius.

ANM anunţă, luni că, în perioada 9 aprilie, ora 10 – 11 aprilie, ora 21, vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât şi noaptea. ”Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 şi 12 grade, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, vor fi intervale cu precipitaţii, ninsori la munte, predominant ninsori în centru, nord şi nord-est şi mixte în restul teritoriului. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii au emis şi o avertizare cod galben, pentru intervalul 10 aprilie, ora 9 – 10 aprilie, ora 23. ”În cea mai mare parte a ţării vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele vor fi de 75…85 km/h. În cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi local în Carpaţii Occidentali va ninge şi va fi viscol. În Maramureş, Transilvania şi Moldova, iar spre seară local şi în estul Munteniei şi în Dobrogea vor predomina ninsorile care temporar vor fi viscolite”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, se va depune strat nou de zăpadă în medie de 10…20 cm la munte şi în general de 5…10 cm în sudul şi estul Transilvaniei şi local în Moldova.

Joi, în intervalul ora 12 – ora 23, este cod portocaliu în zona joasă a judeţelor Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de 70…90 km/h. ”În Carpaţii Meridionali, Carpaţii de Curbură, Munţii Banatului şi local în Munţii Apuseni vântul va sufla tare cu viteze de 70…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafale vor fi de 85…120 km/h şi va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte redusă, sub 50 m”, conform ANM.

O altă avertizare cod portocaliu vizează intervalul 10 aprilie, ora 15 – 10 aprilie, ora 21. Potrivit ANM, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă, sub 50 m.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

3 minute ago

La Timișoara se plătesc cele mai mici chirii, raportat la veniturile realizate de chiriași

Timișorenii care stau în chirie într-un apartament din oraș beneficiază, ca urmare a nivelului chiriilor…

35 de minute ago

Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul…

3 ore ago

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia.…

4 ore ago

Ce percepţie au românii asupra impozitelor pe proprietate. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP, peste 60% dintre români consideră, în mod greşit, că impozitele pe…

4 ore ago

UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie

Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a…

4 ore ago