În zilele viitoare, având în vedere zilele libere din perioada 1-4 mai 2025, la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara va funcționa Biroul înregistrări decese, conform unui program special.
Astfel, activitatea cu publicul va fi oprită joi, 1 mai, vineri, 2 mai va fi deschis între orele 9:00 – 12:00, sâmbătă, 3 mai: 9:00 – 12:00, iar duminică, 4 mai închis
Pentru înregistrarea unui deces, documentele necesare pot fi depuse la orice primărie, care va transmite dosarul electronic ofițerului de stare civilă competent să înregistreze decesul. După înregistrarea decesului, certificatul de deces va fi înmânat de către ofițerul de stare civilă de la primăria la care au fost depuse documentele.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…