Politica

Simonis îi recomandă lui Fritz să se ocupe de Timișoara. Problema Lasconi, analizată de social-democrat

Primarul Dominic Fritz și USR au intrat, miercuri, în atenția șefului PSD Timiș, Alfred Simonis. Deși spune că nu vrea să comenteze prea mult situația din acel partid, el spune că primarul ar trebui să stea în oraș mai mult și să facă deplasări pentru a obține bani pentru Timișoara. Despre USR spune că nu înțelege cum un politician nu își poate conduce propriul partid ar fi putut conduce România.

Nu vreau să comentez plecările la București ale primarului. Să știți că un primar sau un președinte bun este acela care nu stă toată ziua în birou și face deplasări pentru a obține finanțări. Nu știu de ce stă pe la București”, a declarat Simonis.
„Nu noi am ales-o pe Lasconi să conducă acel partid”, spune social-democratul. Ce se întâmpla dacă ar fi câștigat turul doi, se întreabă el, era ceva ridicol, cei de la USR spuneau atunci că nu mai e bună?

Spun doar așa: că niște oameni care nu-și pot conduce propriu partid vor să conducă țara. Nu noi am ales-o președinte la USR pe Lasconi, nu noi am pus-o. Noi am mers cu ea pe la emisiuni spunând că e deșteaptă, frumoasă și cea mai bună pentru a fi președinte. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu se anula turul doi și Lasconi câștiga alegerile? Se trezeau după ce câștigau să spună că nu-i bună! Adică e un ridicol, e un subiect în care în care nu vreau să intervin. Dar concluzia e aceasta, niște oameni care nu sunt în stare să-și aleagă un candidat, să-și conducă la partid vor să conducă România și nu vreau să arate România cum arată USR”, a mai declarat Simonis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

11 minute ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

15 minute ago

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

2 ore ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

2 ore ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

2 ore ago

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

2 ore ago