În contextul dramatic pe care-l traversează ţara nostră, Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara cheamă timișorenii să transmită un mesaj clar de susţinere a Căii Europene, în cadrul unei miting. Evenimentul sub titlul „Manifest pentru Europa” va avea loc în Piața Operei, vineri 16 mai, începând cu ora 19.00.
La mitingul iniţiat de Ilie Stepan, compozitorul Imnului Timişoarei şi organizat de Inițiativa Timișoara și Societatea Timișoara vor fi prezente mai multe personalități ale vieții academice si artistice din Timișoara Evenimentul are ca scop mobilizarea tuturor acelora care cred în valorile europene și în destinul nostru european.
„Alegerile din 18 mai 2025 vor fi un punct de inflexiune în decizia națiunii române de a se orienta fie spre civilizația europeană, fie spre un regim specific autocrațiilor euroasiatice.
Nu va fi doar despre alegerea unuia sau altuia dintre candidați ci despre o decizie care ne va afecta atât pe noi cât și copiii noștri pentru o perioadă lungă de timp.
Avantajele aderării la Uniunea Europeană, precum granițele deschise, subvenționarea fermierilor, finanțarea infrastructurii rutiere, piața comună etc. se vor estompa sau vor dispărea într-un haos economic greu de prefigurat astăzi. Riscurile instalării unui regim extremist se simt deja mai ales în contextul în care actuala putere a vulnerabilizat resursele țării prin îndatorare excesivă și cheltuieli bugetare nejustificate.
Un curs de schimb de peste 6 lei la un euro, o rată a dobânzii interbancare de peste 12% sau chiar incapacitatea de-a plăti pensiile și salariile sunt posibilități reale în condițiile în care se va instala panica printre investitori și finanțatorii statului român”, se arată într-un comunicat de presă semn at de Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, şi Laurenţiu Ştefănescu, liderul Iniţiativa Timişoara.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…