Politica

Ruben Lațcău e optimist, dar cere așteptarea numărării tuturor voturilor pentru a se bucura de victoria lui Nicușor Dan

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, rămas la Timișoara să supervizeze procesul electoral la sediul USR Timiș, compară alegerile din turul doi cu un referendum care decide direcția în care se va duce România. După anunțarea primelor rezultate exit-poll, el și-a păstrat calmul și spune că trebuie așteptat ca fiecare buletin de vot să fie numărat.

Prezența la urne a fost una istorică, acum trebuie ca reprezentanții partidului să facă numărătoarea paralelă, astfel că fiecare vot să fie numărat corect.

”Azi suntem într-o zi istorică pentru România, deci pentru Timișoara, ziua în care decidem practic printr-un referendum încotro vrem ca această țară să se îndrepte. Votul de astăzi a fost un vot care s-a transformat într-un referendum pentru viitorul României, pentru viitor european sau pentru viitor izolaționist și la această oră pare că România a ales să meargă cu Europa. Avem o prezență istorică la alegeri, 65%, pe Timișoara. Și pe județ prezența este de aproximativ 60%. Oamenii noștri în secții, delegații noștri, vor rămâne concentrați să numere fiecare vot, vor face o numărare paralelă. Este foarte important să fim rezervați și să așteptăm până când fiecare buletin de vot este numărat ca să putem să avem o concluzie finală. Doar în acel moment vom putea să comunicăm efectiv care sunt rezultatele, dar suntem încrezători că românii au ales astăzi să ne continuăm drumul european alături de aliații noștri și ca această țară să-și continu parcursul democratic”, a declarat Lațcău, la sediul USR.

Prezența la vot arată interesul mare în rândul românilor, care au înțeles ce reprezintă acest scrutin, mai subliniază Lațcău.

”Ce va fi și mai important de mâine este să găsim modul prin care să refacem această țară și să ne reunim pentru că vedem foarte clar că România a dorit schimbare. Este prima dată după 1990 când în turul 2 al alegerilor nu intră niciun candidat al partidelor istorice. Au avut doi candidați din partide noi. Este clar că românii doresc să schimbe fundamental modul în care funcționează politica din România. Credem că este nevoie de o justiție funcțională. Credem că este nevoie de un proces de reformă profundă a statului. Și suntem cu toții dornici să facem acest lucru”, a mai declarat Ruben Lațcău.

Oficialul USR a vorbit şi despre incidente nenumărate la alegeri, iar amprenta rusească se poate vedea.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

O oră ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago