Social

Trei școli pot câștiga modernizarea completă a sistemului de iluminat

Trei unități de învățământ public din orașe mai mici pot câștiga câte un premiu, constând în modernizarea completă a sistemului de iluminat. Premiul este oferit de una dintre principalele companii furnizoare de energie de pe piața românească, în cadrul proiectului „Energie în Școlile Copilăriei”. Proiectul este desfășurat online până pe 30 mai, în urma acestuia trei unități de învățământ vor beneficia de modernizarea completă a sistemului de iluminat.

Proiectul „Energie în Școlile Copilăriei”, demarat în 2015 de E.ON, a fost implementat în 86 de unități de învățământ, peste 54.500 de elevi și profesori fiind beneficiarii direcți. Anul acesta, compania lansează un concurs dedicat școlilor din orașe mici.

Proiectul desfășurat de peste 10 ani, a ajuns deja la 86 de școli modernizate, unde s-au montat peste 41.300 de corpuri de iluminat și 96.000 de tuburi LED. Peste 54.500 de elevi și profesori se bucură în prezent de condiții mai bune în sălile de clasă, cu o lumină uniformă, care atinge 98% din intensitatea luminii naturale. Mai mult, noul sistem instalat contribuie semnificativ la reducerea facturilor de energie electrică.

„Lansăm acest concurs într-un format nou și sperăm să fie unul atractiv, atât pentru cadrele didactice și personalul care răspunde de partea administrativă a școlilor, cât și pentru copii, pentru că ne dorim să implicăm toți beneficiarii. Premiul oferit de E.ON înseamnă, de fapt, energie bună pentru școli, care se va transforma în condiții mai bune de învățare pentru copii. În același timp, vrem ca toți cei implicați să înțeleagă cât de important este să avem grijă de resurse, fără a mai face risipă. Iar acest lucru se poate face fără a renunța la confort. Dimpotrivă, putem să-l îmbunătățim și să fim în același timp eficienți energetic. Așteptăm cu interes înscrierea școlilor și sunt convinsă că ideile creative ale copiilor o să ne inspire pe noi toți cei preocupați de lumea energiei. Doresc mult succes tuturor participanților!”, transmite Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Concursul se desfășoară în perioada 6-30 mai 2025 și este adresat exclusive instituțiilor publice de învățământ din orașe mici, care nu au beneficiat în ultimii cinci ani de modernizări majore ale sistemului de iluminat sau de surse alternative de energie. Înscrierea se face online, prin completarea unui formular disponibil pe site-ul eon.ro și trimiterea unor materiale relevante, conform criteriilor de participare: date despre infrastructura școlii, fotografii care ilustrează starea actuală a unității și o activitate creativă a elevilor pe tema „Energie pentru viitor”.

Dosarele vor fi evaluate în perioada 11-20 iunie de către un juriu desemnat de organizator, luând în considerare criterii precum necesitatea modernizării, originalitatea activității elevilor, calitatea materialelor transmise, implicarea comunității și mărimea școlii. Câștigătorii vor fi anunțați pe 21 iunie, iar lucrările de modernizare se vor desfășura pe perioada vacanței de vară, în lunile iulie și august 2025.

Premiile oferite sunt: Locul I – modernizarea completă a sistemului de iluminat + montare de panouri solare; Locul II – modernizarea completă a sistemului de iluminat + 5 laptopuri și 2 table interactive; Locul III – modernizarea completă a sistemului de iluminat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

2 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

2 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

3 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

3 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

6 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

7 ore ago