Administratie

Vedeți cum arată tunelurile de pe A1, tronsonul Holdea – Margina. Studenții de la Construcții, documentare la fața locului/FOTO

Construcția la deja celebrele tuneluri de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 Lugoj – Deva avansează. Imaginile publicate de Direcția de Drumuri și Poduri arată un avans semnificativ la acest tronson dificil.

Printre primii ”civili”, alte persoane decât constructorii, care au avut ocazia să vadă cum arată respectivele tuneluri, sunt studenții din anul III de la Facultatea de Construcții – Universitatea Politehnică Timişoara. Ei au vizitat marți șantierul tunelului aflat în execuție pe Autostrada A1, sectorul Margina – Holdea. Tinerii au aflat direct de la specialiști cum se construiesc aceste structuri.

Ei au fost însoțiți de cadre didactice și ghidați de specialiștii implicați în proiect, care le-au explicat etapele de execuție ale lucrărilor, tehnologiile utilizate în forarea și consolidarea tunelurilor, precum și provocările specifice acestui tip de infrastructură. De asemenea, s-a discutat despre importanța studiilor geotehnice, a măsurilor de siguranță și a coordonării între echipele de proiectare și execuție.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

13 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

15 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

17 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

17 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

18 ore ago