Economic

CCIA Timiș a fost vizitată de noul ambasador al Indiei, la Timișoara

Unul dintre punctele de pe lista vizitei efectuate de Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în Timișoara a fost o întâlnire la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Oaspetele s-a aflat în prima sa vizită oficială în Timișoara la doar două săptămâni de la preluarea mandatului.  

Discuțiile au vizat identificarea unor domenii de interes comun pentru colaborare dar și consolidarea parteneriatului inter-instituțional prin continuarea agendei de lucru stabilite de CCIAT cu fostul Ambasador privind participarea Indiei la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara 2026.

În debutul întâlnirii, președintele CCIAT, Florica Chiriță, a făcut o prezentare a locului onorant pe care îl ocupă economia județului Timiș la nivel național, cu accent pe potențialul investițional și oportunitățile de cooperare economică între Timiș și India. De asemenea, a prezentat istoricul colaborării CCIAT cu entități din India, respectiv Camera de Comerț Internațională a Indiei și Camera de Comerț Indiană pentru România, cât și activitatea CCIAT destinată internaționalizării afacerilor.

La rândul său, înaltul oficial indian a prezentat câteva cifre semnificate privind creșterea accelerată a economiei indiene care în următorii ani ar urma să depășească Japonia și Germania și va deveni a treia economie a lumii până în 2028. Totodată, a apreciat potențialul economic al județului Timiș și a subliniat interesul în creștere al companiilor indiene pentru România și respectiv Județul Timiș.

Președintele CCIAT a lansat două propuneri concrete de colaborare: implicarea Ambasadei în participarea Indiei la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara care va avea loc în perioada 15-16 mai 2026 și organizarea la Timișoara în toamna acestui an a unei întâlniri a comunității de afaceri indiene care operează în județul Timiș cu administrația publică locală – propuneri acceptate la care înaltul oficial va reveni cu detalii după întâlnirile pe care le va avea la București cu reprezentanții celor două organizații indiene partenere ale CCIAT.

Vă mulțumesc pentru vizita la Camera de Comerț și pentru interesul manifestat de a intensifica schimburile bilaterale de afaceri și explora oportunitățile de colaborare în sectoarele economice ale județului, în special în cele cu un foarte mare potențial – agricultura, IT&C și sectoarele de inovare”, a declarat președintele CCIAT.

Întrevederea s-a încheiat cu semnarea în Cartea de Onoare a CCIA Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

13 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

15 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

18 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

18 ore ago