În data de 11 iulie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii orașului Buziaș au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Silagiu, județul Timiș, un angajat din cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice, s-ar fi electrocutat în timp ce ar fi efectuat lucrări de reparație la linia de electricitate avariată, fiind urcat pe un stâlp electric.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 55 de ani, decedat.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…
La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…
Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…
În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul…