Administratie

Timișoara lansează revoluția în colectarea deșeurilor de la populație. Cetățenii vor trebui să utilizeze cartela sau mobilul pentru acces în sistem

Selectare pe (cel puțin) patru fracții a deșeurilor și depunerea acestora la noile insule ecologice, plus utilizarea unei cartele speciale sau a aplicației de mobil pentru deschiderea containerelor sunt principalele noutăți pe care timișorenii, deocamdată cei din Calea Aradului și Calea Torontalului, vor trebui să le învețe din această lună odată cu montarea sistemelor moderne care vor înlocui clasicele pubele. Vor fi probleme la început, atât din partea oamenilor, dar și a operatorului de salubritate, până sistemul se va regla, au anunțat, joi, autoritățile timișorene.

În cadrul unui program pilot, 19 din 100 de asemenea insule ecologice pentru colectarea deșeurilor au fost instalate în cartierele amintite, urmând ca în urma celor constatate utilizatorii să își spună experiența și să învețe modul de acces în sistem, iar operatorul de salubritate să descopere cum aruncă cetățenii gunoiul, ce tip de deșeuri și cum va trebui adaptat graficul de colectare al deșeurilor. Aceste insule chiar sunt… inteligente, atunci când sunt pline transmit la operator acest lucru, iar colectarea se poate realiza. De asemenea, locatarii vor putea vedea, prin aplicația de mobil, cât gunoi și de câte ori au aruncat deșeurile. Deocamdată facturarea se va face în sistemul actual, dar ulterior, odată cu reglarea operațiunilor, fiecare să plătească doar cât va arunca la gunoi.

Iar dacă tot vorbim de individualizare, să spunem că accesul la containerul de gunoi se va face fie prin intermediul unei aplicații de mobil, fie cu ajutorul unei cartele. Pentru început cartela va fi sfântă, până se ”reglează” și funcționarea aplicației.

Programul se realizează prin intermediul unor sisteme de containere moderne, cu cinci fracții, din metal, cu acces limitat utilizatorilor – locatari din zonă. Achiziția a fost realizată de Ministerul Mediului, prin intermediul PNRR. La Timișoara finanțarea e în valoare de șase milioane de lei. Fiecare insulă va deservi câte 200 de utilizatori, iar noul mod de colectare va înlocui grămezile de tomberoane care erau inestetice și olfactiv ”deranjante”.

Schimbarea e, în primul rând, la nivel de mentalitate.

„Prin acest proiect, ne-am gândit să facem nu doar un proiect de infrastructură, ci ne-am gândit la o schimbare, schimbarea de mentalitate, schimbarea modului în care noi, locuitorii, privim orașul și avem grijă față de mediu și învățăm să colectăm, ne învățăm unii pe alții să colectăm selectiv și implementăm un nou sistem în Timișoara”, spune Daniela Ghinea, șefa Serviciului de finanțări nerambursabile din Primăria Timișoara.

Desigur, la început vor fi probleme, spune Adrian Engelmann, de la Retim. Probleme atât din partea cetățenilor, care vor începe să colecteze separat, pe fracții, deșeurile, dar și să învețe să folosească acele cartele, dar și din partea operatorului, care va trebui să își stabilească programul de colectare în funcție de umplerea recipientelor de colectare, ceea ce ar putea duce la indisponibilitatea temporară a sistemului, containerele fiind pline. Când cetățeanul va pune cartela de acces pe cititor i se va comunica faptul că recipientul e plin și nu mai poate depune pe fracția respectivă. Ce va face acesta? Fie va lăsa punga cu gunoi acolo, lângă insulă, fie va arunca în recipientul pentru altă fracție. Să sperăm că nu va fi așa.

Noile insule sunt dotate cu cinci containere de 1100 litri pentru 5 fracții de deșeuri: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.

Sistemul cu insule ecologice e pus bine la punct și funcționează deja în mai multe localități.

”Insulele ecologice sunt formate din 5 module închise complet. Prin urmare, tot ce înseamnă pătrunderea rozătoarelor, accesul animalelor comunitare nu este permis. În cadrul acestor module, mai mult de atât, se diminuează foarte mult emanarea mirosurilor neplăcute ale deșeurilor. Pe lângă aceste cutii metalice pe care le vedem, trebuie să știm că ele adăpostesc câte un container de 1.200 de litri. Accesul se face controlat, așa cum au spus și colegii mei, pe baza unor chei de acces. Aceste chei de acces sunt fie niște carduri fizice, fie carduri virtuale, prin aplicația de mobil”, a declarat Marius Istrati, reprezentatul firmei care a realizat software-ul care stă la baza sistemului.

Proiectul insulelor ecologice a atras o finanțare de 5,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din PNRR. Primele insule, 19, au fost amplasate în zonele cu mulți locatari, în Aradului și Torontalului. Noul sistem devine funcțional din 10 iulie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT

Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat…

43 de minute ago

Și-a găsit sfârșitul brusc, într-o stație de tramvai

Luni dimineața, în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că…

52 de minute ago

Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp

Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii…

55 de minute ago

Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul

Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul…

O oră ago

Ce influenţe pot avea alegerile din Bucureşti asupra Timişoarei

Or fi miticii şmecheri, dar nu sunt proşti. Mă rog, al doilea enunţ nu ştiu…

O oră ago

Se poate! Baschetbaliștii Timișoarei au învins după un meci spectaculos, în prelungiri, bronzul ediției trecute

La meciul 10 al echipei din acest sezon și la al 401-lea pentru antrenorul Dragan…

2 ore ago