Sport

Timișoreanul Nicolas Benea rămâne liderul juniorilor de la viteză în coastă după Sinaia

Puștiul de 17 ani din Timișoara, Nicolas Benea, își păstrează poziția de lider al juniorilor în Campionatul Național de Viteză în Coastă după ce a mai reușit un podium la Sinaia, etapă care a avut parte de un record de asistență în acest sezon.

Pe un Ford Fiesta Rally4, cel care anul trecut devenea cel mai tânăr campion al debutanților din istoria campionatului a avut un ritm progresiv la Sinaia. Deși a venit după un incident în etapa de super rally de la Alba Iulia, Benea junior nu și-a pierdut încrederea de sine și a reușit să stabilească timpi excelenți în manșele de concurs.

Cu un total de 03:36,639 după cele două urcări, puștiul legitimat la Canova Racing a încheiat al doilea la juniori și primul la clasa sa 6B, acolo unde are maximum de puncte în 2025.

La Juniori, unde e cea mai strânsă luptă, Benea jr are 124 de puncte după primele 5 etape, fiind urmat de Tudor Luca (109p) și de Denis Mihai (65p). În acest sezon nu mai puțin de 20 de piloți cu vârsta sub 25 de ani au concurat în divizia juniorilor de la viteză în coastă.

Tatăl lui Nicolas, Radu, a bifat al cincilea podium consecutiv în 2025 după ce a încheiat pe 3 la categoria dedicată turismelor și este pe 2 în clasamentul general, la numai 7 puncte în urma liderului Costel Cășuneanu, astfel că lupta la vârf se anunță mai intensă ca niciodată.

Cei doi au urcat și pe podium la echipe, acolo unde Hospice Casa Speranței, unde sunt colegi cu Jerome France și Sorin Huțanu, s-a impus la Trofeul Sinaia și se menține pe primul loc în clasament.

Următoarea provocare pentru cei doi piloți de la Canova Racing va fi chiar săptămâna viitoare, acasă, la Timișoara, unde cei doi vor concura în cea de-a doua etapă a sezonului de Super Rally, Trofeul Profi.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

44 de minute ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

O oră ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

15 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

17 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

19 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

19 ore ago