Administratie

Pe stadionul LEGO a demarat montarea acoperișului tribunelor/VIDEO

Șantierul de pe Calea Buziașului, unde se ridică noul stadion al orașului, înaintează cu succes și a ajuns în stadiul în care se montează grinzile metalice care vor susține acoperișul tribunelor.

Deocamdată se montează structura metalică din zona peluzei. În zilele viitoare vor urma și celelalte laturi ale stadionului.

”Montăm prima grindă care va sprijini acoperișul deasupra peluzei. Precum vedeți în spatele meu, avem un set de macarale care montează în acest moment grinzile. Mai există o bucată mediană care va trebui să fie fixată astăzi. Ce mai probabil, undeva în cursul zilei vom finaliza această grindă deasupra Peluzei, urmând să demarăm mai departe montarea grinzilor pentru acoperiș pentru restul de peluze și de tribune pe care le avem aici pe stadionul Eroii Timișoarei. Muncim consistent, suntem în graphic și ne pregătim ca anul viitor Timișoara să aibă primul stadion nou, modern, deschis și inaugurat”, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

O oră ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

3 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

5 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

6 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

6 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

20 de ore ago