Răzmeriţa dascălilor. Totul despre salarii, nimic despre testele Pisa, nimic despre „pepiniera” de analfabeţi funcţional

De ceva timp profesorii din România fac tot felul de proteste, ameninţând inclusiv cu boicotarea debutului noului an şcolar. Ei spun că mitingesc pentru drepturile care li se cuvin, alţii spun că pentru privilegii. Principalele revendicări țin de salarii și volumul de muncă. Aşadar, cam totul se reduce la bani. Până acum, Guvernul nu a cedat şi probabil nu o va face. Şi asta fiindcă dacă va accepta revendicările dascălilor, vor apărarea proteste în cascadă din partea altor categorii de bugetari. Aşa cum s-a întâmplat în guvernările Ciucă şi Ciolacu, atunci când s-au cheltuit bani cu nemiluita cu salarizările la stat, fără nicio acoperire în economie. De unde şi deficitul enorm şi inflaţia de azi. De altfel, în ultimii trei ani, decalajul salariilor dintre stat şi privat a crescut exploziv, producând un imens dezechibru. (Aici situaţia). 

Din capul locului trebuie spus că în domeniul educaţiei este haos. Nu există niciun proiect concret de reformă. (Şi în aceste rânduri mă refer la învăţământul preuniversitar, fiindcă în cel universitar, existând şi autonomie, lucrurile sunt cumva diferite.) Şi încă o dată s-a demonstrat că de la teorie la practică e o cale extrem de lungă. Daniel David a venit în fruntea învăţământului românesc din postura unui “înţelept” care emitea frecvent nu doar păreri, ci sentinţe pentru ţară. O făcea din calitatea de rector al UBB, o universitate unde, la fel ca oraşul care o găduieşte, Cluj-Napoca, PR-ul a luat-o mult în faţa realităţii. Ca să nu mai vorbesc că David se dovedeşte a fi un ministru cu o coloană extrem de flexibilă, acceptând fără să cârtească orice reducere bugetară în domeniu. Din păcate, asta e realitatea la vârful ministerului, de unde vin tot felul de declaraţii, uneori halucinante, dar nimic concret.

Pe de altă parte, au dascălii motive întemeiate pentru a se răscula? Sigur, nu mă refer la toţi dascălii, ci la o parte, semnificativă totuşi, dintre ei. Ca în orice domeniu, trebuie să existe o corelaţie între cost şi produsul livrat. (În paranteză fac o comparaţie cu justiţia, acolo unde costul e imens, iar serviciul livrat, recte actul de justiţie, e mai mult decât jalnic.) Or ce a livrat învăţământul românesc, domeniu în care salariile au crescut mult în ultimii ani?

La testele Pisa, România este pe penultimul loc în Europa, doar Bulgaria fiind în urma noastră. Analfabetismul funcţional a ajuns la 45%, media europeană fiind 16%. Adică aproape o jumătate dintre absolvenţii români de liceu nu pricep o iotă din ce citesc. Aşa că se refugiază pe TikTok. În continuare gândirea critică nu este încurajată sub nicio formă în şcoli, ba sunt cazuri în care este sancţionată. Accentul este pus tot pe toceală, pe învăţarea mecanică a unor lucruri irelevante, pe care elevii oricum le uită.

Şi problemele sunt mai multe. Fiind supus politicului, şi învăţământul preuniversitar a ajuns să fie controlat de tot felul de clanuri la nivel de judeţe. Inclusiv în Timiş! Vechiul PCR (pile, cunoştineţe, relaţii) funcţionează perfect. Oameni de valoare sunt daţi la o parte, pentru a le face loc impostorilor. Directorii de şcoli, licee, chiar grădiniţe, unii dintre ei, extrem de slab pregătiţi, sunt numiţi politic. În rândul multor dascăli nepăsarea e la ordinea zilei.

Şi nu pot să nu revin la un caz care reflectă şi risipa. În luna aprilie, prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a dispus un control privind cursurile la seral din liceele din judeţ. Rezultatul a fost catastrofal chiar şi pentru cei mai pesimişti observatori. Respectiv, 92% dintre elevii de la seral lipseau de la ore, rezultând astfel o prezenţă de doar 8%. Dar profesorii luau salarii pentru o muncă neprestată. Şe ştia acest lucru la nivelul Inspectoratului Şcolar? Evident. De ce ne prefacem că se face şcoală la seral? O dată pentru ca unii dascăli să ia bani pentru nimic. Dacă e nevoie să raportăm diplome, poate mai bine era să se livreze diplome, decât să simulăm şcoala. Nu sunt bani pentru educaţie, e adevărat, dar şi mulţi bani se aruncă aiurea. Ca să nu mai spun că, la fel ca în sistemul medical, avem şi aici un sector sărac, dar unii din branşă se scaldă în bani. Şi nu vorbesc de branşa universitară unde lefurile sunt mai mari.

Şi atunci, la ce livrează, merită dascălii salarii mai mari? Ca să nu spun că se livrează pe bandă rulantă votanţi pentru un “Guru” despre ale cărui bălării vomitate doar un analfabet funcţional poate crede că au veun sens. Apropo, e o concidenţă procentul similar de analfabeţi funcţional cu cel al votanţilor “suveranişti”? Dar există coincidenţe?