Un control cerut de prefectul de Timiș a găsit prezență de doar 10 la sută la cursurile la seral în școlile din județ

Prefectul de Timiș a avut surpriza să constate că elevii care învață la școlile dinTimiș la seral nu prea merg la cursuri. În urma unei verificări solicitate de acesta, Inspectoratul Școlar a constatat că nu mai puțin de 92% dintre acești elevi lipseau de la ore.

Mihai Ritivoiu a solicitat acest control, dar rezultatele obținute au fost cu totul uimitoare.

”Ce am descoperit însă ca urmare a unui control pe care l-am solicitat Inspectoratului Școlar Județean Timiș mă face să mă iau cu mâinile de cap. Așadar, învățământul seral este o soluție pentru o anumită categorie de persoane ce doresc să se specializeze într-un domeniu și nu dispun de timpul necesar, probabil pentru că muncesc la orele la care alții sunt la școală. E lăudabilă dorința lor de perfecționare, cu atât mai mult cu cât România și-a distrus sistemul de școli de meserii după Revoluție și are mare nevoie de forță calificată de muncă. Ce se întâmplă, în schimb, la învățământul seral depășește cele mai negre așteptări. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a efectuat un control inopinat, la cererea mea, în liceele cu cursuri serale. Concluziile? Din 2.418 de elevi înscriși în 91 clase la 18 licee au fost absenți 2.227. Adică 92,10%. Ați înțeles bine, 92 (nouăzeci și doi) la sută din elevi nu erau la cursuri”, transmite Ritivoiu.

Ca totul să fie și mai și, la opt licee nu era prezent nici măcar un elev la orele la seral.

”Mai grav este că, din cele 18 licee, la șase dintre ele prezența era 0 (zero!), la alte nouă prezența era sub 10%. Un singur liceu avea o prezență mai acătării (și ea extreme de redusă), de 65%: Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” din Lugoj. În rest, dezastru. Nu voi tolera continuarea acestei practici. Am cerut controale lunare, ad-hoc, la toate instituțiile. Voi spune eu când are loc controlul, exact în ziua respectivă, să nu fie suspiciuni sau aranjamente”, mai spune prefectul.

Dacă școala organizatoare a cursurilor nu reușește să atragă elevii la cursurile la seral, Ritivoiu va cere la acele unități să nu se mai aprobe astfel de clase.

”Dacă rata de absență va fi mai mare de 40%, am să solicit Inspectoratului Școlar să nu mai aprobe clase de seral la respectiva instituție de învățământ pentru anul ce vine. Problema este, de fapt, națională, și sper că la nivelul Ministerului Educației să se ia măsuri drastice. Pierdem o grămadă de bani cu salariile unor profesori care nu au niciun elev. Mai grav, cum ne putem baza pe meseriașii formați de aceste licee? Ce expertiză profesională au ei? Cum pot ei să își exercite profesia în baza unei diploma pe care o vor obține efectiv pe blat? Ce calitate a serviciilor pot oferi? La ce riscuri ne supunem noi toți dacă ne lucrează așa meseriași? Mă duc și mai departe cu întrebările: ce profesori sunt aceia care, confruntându-se cu o prezență de 0%, continuă să vină liniștiți la serviciu fără să facă nimic? Timpul trece, leafa merge? Ce directori de școală sunt cei care tolerează această rușine a educației naționale?”, conform lui Ritivoiu.

El speră că problema găsită să fie cercetată la nivel național.

”La Timiș am să mă ocup personal de subiect, dar sper din tot sufletul ca problema să fie abordată la nivel național. Tot nu știm de unde să mai cârpim bugetul. Pentru că pierdem o grămadă de bani și continuăm să diluăm competențele și așa tot mai reduse ale economiei românești. Ne mințim singuri pe bani grei și după aia ne mirăm de ce n-avem noroc în viață!”, încheie Ritivoiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Polilula a spus: (martie 19th, 2025 at 06:43 )

Cand il ai pe Fredi ca model de succes, care a trecut prin scoala ca prin branza, e putin ipocrit sa te nemultumeasca prezenta redusa din licee. Altii nu au dreptul la o cariera de succes? This is the romanian way.

Radu a spus: (martie 19th, 2025 at 08:17 )

Poate ar trebui ca dl Prefect să controleze și firma PRAETORIA Construct SRL, adică firma lui, să vadă câte lucrări are cu autoritățile publice! Tic-tac!

Cristi a spus: (martie 19th, 2025 at 11:25 )

Toți oamenii de rând, iar de aici fac parte și marea masă a profesorilor și directorilor sunt la mâna politicienilor care le-au băgat pumnul în gură.
Așadar, domnule Prefect, curățenia trebuie făcută începând de sus și din jurul dvs. pentru că nimic nu se poate face fără concursul partidelor de la guvernare.
Mult succes!

Delia AS a spus: (martie 19th, 2025 at 11:29 )

Elevii și numai, au modele reale : în parlament, în guvern, în toate instituțiile publice. Toți pot! 😔

Alexandru a spus: (martie 19th, 2025 at 12:32 )

Adica dupa revolutie am dustrus scolile de meserii iar cele care mai sunt sa nu le mai dam aprobare…… mentalitate de neandertalian

Poseidon a spus: (martie 19th, 2025 at 15:16 )

Veniți la Turda/Cluj să vedeți prezența este 0 la clasele de seral și asta de ani de zile.Diplome pe bandă rulantă!

Poseidon a spus: (martie 19th, 2025 at 15:18 )

Veniți la Turda/Cluj să vedeți prezența este 0 la clasele de seral și asta de ani de zile.Diplome pe bandă rulantă!

Irene a spus: (martie 19th, 2025 at 16:43 )

Nu știu ce să zic! Cursanții de la seral sunt in genere adulți, lucrează în fabrici in schimburi, cei mai tineri nu vin decât la finalul anului pt note. Nu dau bac au nevoie de diploma de 12 clase pt paznic, femeie de serviciu.
Nu știu ce să zic!
In cursul anului majoritatea cursanților interesați aduc la liceu Referate, fise de lucru pe care le primesc pt note.

Tudor Dorina a spus: (martie 19th, 2025 at 18:09 )

Sa o întrebe domnul Ritivoiu pe mama lui ,cum sta treaba cu politica in scoli și instituții. Era șefa mea ,pe timpul când lucram la Protecția Mediului. Era susținută de directorul instituției.

Anonym a spus: (martie 20th, 2025 at 07:54 )

Țara fără legi fără instituții
Dacă vrei să vb cu Prefectul nu ai nici o șansă
La cine sa reclami incompetenta unor Primari?
Toți sunt niște corupți

ANONIM a spus: (martie 20th, 2025 at 18:39 )

Sunt multe lucruri de pus la punct in sisteml de invatamant romanesc preuniversitar si universitar. Dar ce ne facem si cu sistemul de sanantate? Cu medici care profeseaza si la stat si la privat. Aceasi medici sunt si profesori universitari. Cand au timp sa lucreze cele 8 ore pentru care sunt pontati acesti medici? Acolo nu faceti verificari?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.