Economic

Din minunile infrastructurii românești. CNAIR semnează un nou contract pe lotul 2 Oradea – Arad, dar blochează lotul 1

Cu mare pompă, CNAIR a anunțat semnarea contractului de execuție pentru lotul 2 al Drumului Expres Arad – Oradea. Interesant este că semnarea vine la doar o săptămână după ce a fost blocată demararea lucrărilor pe lotul 1, pe motiv de lipsă de bani.

Asocierea Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret VE Sanayi AS (Turcia) – Straco Holding SRL (România) are la dispoziție 24 de luni și 2,76 miliarde de lei (fără TVA) pentru a finaliza cei 39,7 km ai lotului 2, de la Salonta la Chișineu Cris.

Proiectul include 26 de lucrări de artă, dintre care un pod de 1.091 m peste Crișul Alb, un drum de legătură cu infrastructura din Ungaria (10 km) și punctul de trecere a frontierei la Salonta.

Întregul proiect al Drumului Expres Arad – Oradea însumează 120,47 km și este compus din 3 loturi. Lotul 1 (Oradea – Salonta) are 33,7 km, la care se adaugă drumul de legătură la DN79 (5,3 km), contractul fiind semnat în data de 29.05.2025. Lotul 2 (Salonta – Chișineu Cris) are

39,7 km, la care se adaugă drumul de legatură până la granița cu Ungaria (10 km). Lotul 3 (Chișineu Criș– Arad) are 47,07 km, la care se adaugă drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km). Aici, în prezent există o contestație în curs de soluționare la CNSC.

Acest nou drum de mare viteză face parte din coridorul strategic care va asigura legătura între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană, urmând a constitui de asemenea si un pol de atracție pentru traficul de tranzit.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

25 de minute ago

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

3 ore ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

3 ore ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

3 ore ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

3 ore ago