Sport

Dumbrăviţa întâlneşte o echipă ce nu de mult juca în Europa

Liga 2 de fotbal se reia după prima pauză internațională a toamnei. Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11.00, CSC Dumbrăviţa va juca pe stadionul „Ștefan Dobay” cu Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci ce contează pentru etapa a 6-a a campionatului. Partida va fi transmisă pe plaftorma FRF.TV.

În ultimele zile, s-au produs câteva modificări în efectivul echipei bănăţene. Eric Adam a fost cedat definitiv la Poli Timișoara. A sosit, în schimb, atacantul basarabean Gheorghe Gondiu (23 de ani), ultima dată la o altă divizionară secundă, CSM Olimpia Satu Mare.

O altă veste bună e faptul că, în această săptămână, antrenamentele s-au desfășurat în formulă completă. Despre partida de sâmbătă, dar și despre situația lotului, a vorbit antrenorul principal al formației, Florin Fabian:

„Probabil că are o influență pozitivă meciul pe care l-am desfășurat la Arad (0-0, meci amical), pentru că băieții au avut o evoluție bună și sper să se vadă asta sâmbătă. De fapt, sâmbătă vom vedea cât de mult a influențat acel meci de pregătire. Cert este că ne așteaptă un meci foarte greu, la fel cum au fost și cele dinainte și cum vor fi și alte meciuri. De data asta jucăm cu o echipă care își propune cu siguranță să promoveze înapoi în prima divizie, o echipă care are în componență jucători de calitate, jucători de primă ligă. Eu sunt concentrat pe echipa mea și îmi doresc ca sâmbătă să facem un prim rezultat pozitiv acasă, pentru că sunt de părere că meritam mai mult de la meciurile din etapele trecute. Dar ce a fost a fost… Vreau să transmit băieților multă încredere și să jucăm exact ceea ce antrenăm, să luăm momentele bune și lucrurile pozitive din etapele care au trecut și să eliminăm greșelile individuale. Dacă vom reuși acest lucru, cu siguranță vom putea să facem un meci bun și să câștigăm, pentru că îmi doresc să câștigăm acasă, îmi doresc să punem presiune pe adversar, îmi doresc ca să jucăm, practic, ceea ce antrenez.”

În clasament, Sepsi este pe locul 13 cu 7 puncte, iar Dumbrăviţa pe 17 cu 3 puncte.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Ghiroda investește în mobilitate verde! Vehicul de 1,8 milioane lei pentru întreținerea infrastructurii și protecția mediului

Comuna Ghiroda face un pas concret în direcția mobilității durabile, prin achiziția unui vehicul de…

46 de minute ago

Când ți-e dor de un premier mediocru

Sistemul care preferă confortul în locul performanței Cel mai durabil produs al politicii românești nu…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24…

10 ore ago

De ce au fost necesari cinci ani pentru preluarea ”Străzii ISHO”. Ruben Lațcău: ”A fost nevoie de un moment mai magic”

După ani buni de așteptare din partea celor care puteau beneficia de deschiderea ”Străzii ISHO”,…

11 ore ago

Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

Bucla de întoarcere a tramvaiului de la noul stadion LEGO nu va fi finalizată deodată…

11 ore ago