SCM USV Timişoara joacă pe teren propriu, în etapa a doua a Cupei României. Echipa bănăţeană înfruntă Dinamo București, sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu.
Ambele formații au câștigat în prima rundă: alb-violeții pe terenul Rapidului, iar dinamoviștii cu CSU Elbi Cluj.
„Victoria cu Rapidul ne-a mai ridicat moralul. Între finala Ligii și jocul cu Rapid, am avut o săptămână grea, cu frustrări și regrete, dar înțelegem că am început o nouă competiție și trebuie să fim la nivel înalt. Dinamo vine după ce a disputat doar finala mică a campionatului și cu siguranță și-a pus mari speranțe în Cupa României. Noi, însă, jucăm acasă, sper ca tribunele să fie pline și să ne poarte către victorie”, spune jucătorul Ovidiu Neagu.
Este al patrulea duel direct dintre cele două echipe în acest sezon 2025. SCM USV Timișoara câștigat precedentele trei dispute, prima dintre ele contând pentru Supercupa României.
Pe de altă parte, lovitura în zona facială suferită de Marius Simionescu în meciul cu Rapid s-a dovedit serioasă. El a fost operat ieri și va lipsi câteva săptămâni.
Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…
În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul…
Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar…
Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea…
Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional…