Sport

Start joc și pentru baschetbaliști! Începe Cupa României

SCM Timișoara pleacă astăzi la Tg. Mureș, pentru debutul oficial în sezonul 2025/2026. Alb-violeții întâlnesc formația locală CSM, în turul I al Cupei României, marți, 23 septembrie, de la ora 19.00.

După șase săptămâni de pregătire și opt meciuri de verificare (patru înfrângeri urmate de patru victorii), SCM Timișoara va întâlni un adversar care i-a fost vecin de clasament în ierarhia finală a campionatului trecut: Timișoara pe locul al nouălea, Tg. Mureș pe 10.

„O să vedem la ora meciului cât bine suntem pregătiți pentru acest start. Indiferent cât timp ai la dispoziție – că e mult sau că e puțin – întotdeauna meciurile oficiale diferă foarte mult de meciurile de verificare, așa că nu putem să facem nicio comparație. Jucăm o dublă manșă ca să ne facem cât de cât o idee, dar va mai dura până o să putem trage o concluzie reală”, spune Dragan Petricevic, antrenor principal SCM Timișoara.

Returul va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 19.00. Câștigătoarea acestei duble manșe va juca în turul secund (optimi de finală) cu echipa care se va impune în duelul CSM Galați – CSU Sibiu.

„La început de sezon, informațiile despre oponenți sunt mai puține. Știm rezultatele lor din ultima perioadă, am urmărit CSM Tg. Mureș în perioada asta de verificare. Bănuiesc ca echipă din Târgu Mureș a făcut la fel cu noi. Totdeauna, însă, există schimbare, se pot schimba multe până la ora meciului. Ceea ce știm cu toți este că suntem două echipe apropiate valoric”, a mai spus Dragan Petricevic.

CSM Tg. Mureș a fost adversarul în compania căruia Timișoara a încheiat sezonul trecut. Violeții s-au impus cu 2-0 (89-76 și 93-84), în disputa „două din trei” pentru locul al nouălea.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

3 minute ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

O oră ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

O oră ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

2 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

2 ore ago

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din…

3 ore ago