Administratie

Administrația Timișoarei dorește simplificarea procedurilor pentru practicarea comerțului în spații publice

La Timișoara, autorizarea practicării de comerț stradal s-ar putea să se deruleze pe proceduri mult simplificate. Primăria a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, pe care îl va propune la vot în consiliul local.

Noul Regulament urmărește reducerea birocrației, scurtarea timpului de procesare a cererilor și crearea unui cadru echitabil pentru toți operatorii economici. Propunerile vin în urma discuțiilor cu reprezentanții mediului economic local și vor fi supuse votului în Consiliul Local pentru a fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2026, spun reprezentanții municipalității.

Cea mai importantă schimbare este legată de modul de autorizare pentru comercianții care participă la evenimente. Dacă până acum era necesar un aviz separat pentru fiecare eveniment, noul regulament introduce un singur aviz. Acesta va fi emis anual, în baza cererilor depuse la Primărie, până la data de 31 decembrie a fiecărui an sau până la expirarea unuia dintre documentele care au stat la baza avizului inițial (de exemplu, contract de comodat, de închiriere, ITP). În lipsa unui document actualizat, conform legislației în vigoare, avizul va fi anulat automat. Participarea la evenimente va fi însă condiționată de obținerea unui aviz general al acțiunii de către organizatorii de evenimente. Avizele comercianților participanți vor fi valabile doar împreună cu avizul general al evenimentului.

„În ultimii ani am lucrat constant pentru a face relația dintre Primărie și comercianți mai simplă și mai clară. Comercianții contribuie la dinamismul Timișoarei, iar noi continuăm să îmbunătățim procedurile pentru a limita birocrația și pentru a asigura condițiile egale pentru toți operatorii. Faptul că vor avea nevoie de un singur aviz anual pentru a participa la evenimente reprezintă o simplificare reală. Credem în această relație de parteneriat și în soluții care fac viața mai ușoară celor care muncesc corect”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Pentru a putea primi un asemenea aviz, cel care îl solicită va trebui să plătească taxele aferente activității comerciale anticipat. Aceasta, pentru a preveni situațiile de concurență neloială, spune primăria. Taxele ar urma să fiee plătite odată cu depunerea cererii, iar dovada plății va fi inclusă în documentația transmisă către Primărie. Totodată, potrivit Regulamentului propus, dacă un agent economic primește, în decursul unui an, trei dispoziții de suspendare a acordului sau avizului, municipalitatea își rezervă dreptul de a refuza emiterea unui nou acord pentru acesta.

Regulamentul aduce și clarificări privind activitățile comerciale mobile. Astfel, în parcuri și zone pietonale vor putea funcționa triciclete, biciclete și cargobike-uri destinate vânzării de flori, ziare, dulciuri, suveniruri sau băuturi nealcoolice, cu condiția obținerii unui aviz din partea Comisiei de Circulație.
O noutate importantă este faptul că, pentru vânzarea florilor, este necesar certificatul de producător.

Pentru comercianții care doresc prelungirea acordului de funcționare, procedura devine mai clară: este necesară depunerea cererii de reautorizare, acordul din perioada precedentă, dovada achitării taxelor, documentele actualizate și o declarație pe propria răspundere că se mențin condițiile care au stat la baza acordului inițial.

Proiectul de Hotărâre de Consiliu este disponibil pentru consultare la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/d4615e38-194d-4380-a8ee-ce4469f3048a

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Weekend rece în toată țara. În Banat vor fi valori pozitive

Iarnă în toată puterea cuvântului în țară. În Banat însă, vremea va fi mai blândă…

25 de minute ago

Clujul a cerut. Timișoara a așteptat

  În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

17 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

18 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

18 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

19 ore ago