Administratie

CJT vrea să facă un nou drum județean legat de cel deschis recent pe ruta Sânandrei – A1

Administrația județeană dorește preluarea de la Sânandrei a unui drum comunal, care traversează satul Covaci, să îl transforme în drum județean, unul care să lege centura Nord de noua șosea care asigură o urcare nouă dinspre Timișoara spre A1. Ulterior, s-ar putea realiza și o mică centură care să ocolească localitatea Covaci.

Dacă locuitorii din un sfert din județ, mai ales cei din Sânandrei, sunt nevoiți să se învârtă prin sensuri giratorii și să circule pe o rută ciudată pentru a ajunge acasă, din cauza noului drum care leagă DN 69 de A1, vecinii lor de la Covaci vor beneficia de un nou drum asfaltat, unul direct, care să îi lege de acest nou drum, dar și de centură. CJT solicită trecerea în administrarea sa a unui drum care pornește din sensul giratoriu de le centură, între Dumbrăvița și Sânandrei, care să ducă la DN 69A.

”Avem descărcarea nouă care s-a făcut de pe autostrada A1 la Sânandrei, înainte de în momentul în care cobori de pe acea bretea care duce până la Sânandrei sunt două sensuri giratorii. Unul care merge într-o parte și în partea dinspre centură prin Covaci și prin Cerneteaz. Acolo e o nouă descărcare și urcare. Practic chiar dacă se numește nod rutier, dar ea practic e urcare și descărca de pe autostradă. Din păcate, drumul care trece de la autostradă până la centură, prin Covaci, este un drum de piatră și, cred eu, n-am făcut decât măsurători așa ochiometric, e cea mai apropiată de descărcare de pe autostradă în centură, toate celelalte sunt mai îndepărtate și ar fi păcat ca să nu folosim acest nod”, spune Alfred Simonis, președinte CJT.

Este evident că un asemenea drum ar atrage o circulație auto sporită, inclusiv camioane. Ceea ce nu îi va bucura pe cetățenii din Covaci. Dar, acum e important să se facă acel drum, pentru că ulterior se poate gândi și o centură mică a localității.

”Acesta este primul drum pe care îl preluăm de la Sânandrei pentru a putea reabilita de urgență acel drum și a merge cu el prin Covaci până în sensul giratoriu de pe centură în între Dumbrăvița și Covaci. Acolo acest drum ar trebui preluat de urgență, sper să îl predea și cei de la Sânandrei și am avut discuții cu dânșii, sunt deschiși, evident, intrăm în reabilitare și anul viitor cât de repede după ce facem proiectarea să-l asfaltăm, dar pe termen lung va trebui să ocolim localitatea Covaci, pentru că provizoriu e bine să mergem, dar fiind foarte apropiată centura de autostradă și autostrada de centură probabil va fi tranzitat de foarte multe camioane și nu cred că asta ne dorim cu toții. Identificăm soluții ca un soi de centură, acest drum la un moment dat să se ducă în dreapta localității, pe lângă pensiunea care e acolo sau suprafețele de teren pentru a putea să ocolim Covaci, să mergem în centură, nu prin mijlocul localității. Deci e posibil ca în viitor să venim cu noi propuneri de preluare a unor drumuri de la de la Sânandrei”, a mai spus Simonis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

13 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

14 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

15 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

15 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

16 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

17 ore ago