Social

Consiliul Concurenței a sancționat patru companii pentru trucarea unor licitații ale CNAIR, inclusiv prin DRDP Timişoara

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Tredeco Holding SRL, Trecon Logistic SRL, Data Capture SRL și Geo Drumuri Banat SRL cu amenzi în valoare totală de 2.317.896,04 lei (aproximativ 466.000 euro) pentru trucarea unor licitații publice organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) prin DRDP Brașov, DRDP București, DRDP Constanța și DRDP Timișoara.

Trei dintre firme sunt din Arad și una din Caraș. Astfel, Trecon Logistic SRL din Arad a fost amendată 187.718,84 lei cu, Tredeco Holding SRL Arad cu 1.790.037,69 lei, Data Capture SRL Arad cu 229.624,31 lei, iar Geo Drumuri Banat SRL, Caraș-Severin cu 110.515,20 lei.

Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele patru companii și-au coordonat comportamentul în cadrul a șapte proceduri de achiziție publică pentru lucrări de întreținere curentă a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin DRDP Brașov, DRDP București, DRDP Constanța și DRDP Timișoara.

Practic, companiile au depus ofertele în urma unui schimb de informații sensibile din punct de vedere concurențial, strategia fiind de a-și împărți piața. Această strategie a condus la restricționarea concurenței pe piața lucrărilor de întreținere curentă a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile. Decizia autorității de concurență va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

8 minute ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

16 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

18 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

20 de ore ago