Timp liber

Casa de Cultură Timișoara îi așteaptă pe timișoreni la un program special de 1 Decembrie, în Piața Operei

Pentru Ziua Naţională, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pregătit un program special, care la orele serii se va încheia cu un concert Zdob și Zdub. Manifestările programate pe scena din fața Operei se vor completa cu cele oficiale, organizate de Prefectura Timiș, iar la orele serii cei din zona centrală vor putea admira mult apreciata retragerea cu torțe a militarilor.

”De 1 Decembrie, îi așteptăm pe timișoreni să simtă românește, într-o seară specială, care, începând de la ora 18:00, aduce, pe aceeași scenă Ansamblul „Timișul” și pe Zdob și Zdub, o trupă energică, unanim îndrăgită, care va însufleți Piața Victoriei cu un concert vibrant, potrivit sărbătorii naționale. Nu va lipsi nici retragerea cu torțe, a cărei trecere prin Piața Victoriei este prevăzută în jurul orei 19:00”, transmite Casa de Cultură.

Apreciați pentru felul în care combină tradițiile moldovenești cu rockul modern, Zdob și Zdub s-au făcut remarcați încă de la înființare, în 1994, prestațiile lor ducând-i pe marile scene europene. Astfel, au reprezentat Republica Moldova de trei ori la

Eurovision, fiecare prezență fiind apreciată pentru originalitate și forță artistică. De asemenea, trupa a cântat în deschiderea unor nume internaționale precum Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly sau Garbage.

Înființat în anul 1968, Ansamblul „Timișul”, al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, a devenit, de-a lungul timpului, una dintre poveștile de succes ale Banatului. Recunoscut pe plan național și internațional, „Timișul” are un bogat palmares de premii și distincții, obținute la festivalurile și concursurile din țară și din lumea întreagă, unde a adus în fața publicului tradiții și obiceiuri, valoroase creații ale folclorului bănățean, dar și bucurie, emoție și o impecabilă eleganță.

Pasiunea pentru jocul bănățean este transmisă, astăzi, de coregrafii Maria Dudău- Topciov și Ciprian David, care cresc viitori membri ai Ansamblului. Alături de dansatori, umăr la umăr, împărtășesc bucuria unui ansamblu dirijorii Nicolae Baniciu și Deian Galetin – unul dintre cei mai buni acordeoniști ai României.

De Ziua României, Ansamblul „Timișul” a pregătit un tablou al tuturor zonelor României, așa cum se cuvine de sărbătoarea țării noastre, cu soliști iubiți nu doar în Banat: Andreea Voica, Oana și Raluca Stanca, Ghiță Călțun Brancu și Dumitru Stoicănescu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago