Administratie

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori sensibil mai mari, au decis consilierii locali, cu doar câteva zile inainte de anul nou, în cadrul unei ședințe de plen. Majorările semnificative mai ales pe proprietățile persoanelor fizice, sunt impuse ca urmare a legislației adoptate de Guvernul Bolojan.

În urma ședinței de luni am aflat că, de fapt, pentru persoanele juridice noile taxe aduc chiar o scădere a sumelor plătite, aceasta pentru că a fost scăzută cota aplicată asupra proprietăților, de la 1,7 la 1,5 la sută anul viitor. Nu este o măsură luată neapărat de primărie, ci parte a unui acord semnat la precedenta majorare la acest capitol, semnat de principalele partide din CLT, pentru a se obține atunci votarea majorării.

Votul de luni a fost unul unanim, cu excepția voturilor AUR. Niciun amendament propus nu a fost adoptat, cele referitoare la scăderi de taxe, singura modificare fiind eliminarea unei taxe ce trebuia plătită pentru eliberarea unor planuri cadastrale.

Ceva scutiri sau scăderi de taxe vor fi, Primăria Timișoara propune acordarea de scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale, în baza unor analize cost – beneficiu. Criteriile de acordare vor fi supuse aprobării Consiliului Local în următoarele zile.

După cum spuneam, Primăria a propus măsuri de susținere a mediului de afaceri local în 2026, “ca parte a unui efort mai larg de a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică a orașului”. Astfel, pentru clădirile nerezidențiale a fost propusă și aprobată astăzi în Consiliul Local menținerea cotei de impozitare de bază la nivelul de 1,3%, cu o cotă adițională redusă, de 16%, ceea ce conduce la o cotă finală de 1,5%, față de 1,7% aplicată în anul 2025. De fapt, nu este altceva decât de acordul politic de anul trecut, pe care l-am menționat. Important este că primăria a și respectat acel acord.

Spre exemplu, la o valoare impozabilă a unei clădiri rezidențiale de aproximativ 29 milioane lei, impozitul datorat de persoanele juridice a fost în anul 2025 de circa 490.000 lei și va ajunge în 2026 la aproximativ 433.000 lei.

În ceea ce privește impozitele pentru clădirile rezidențiale din proprietatea persoanelor fizice și impozitele pentru mijloacele de transport, acestea au fost ajustate în baza noilor prevederi legale aplicabile la nivel național. Acestea au impus o creștere cu aproximativ 79% a valorii în lei/mp, precum și eliminarea reducerilor în funcție de vechimea imobilului de 10%, 30% și 50%.

Totodată, scutirile aplicate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele acordate instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive, au fost eliminate în baza legislației naționale.

Pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie a anului 2026, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2026 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, municipalitatea acordă o bonificație de 10%.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

5 minute ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

2 ore ago

Asociația „Andrei suntem toți” – acolo unde copilul este văzut, ascultat și sprijinit

Copiii au nevoie de mai mult decât informație și reguli. Au nevoie să fie văzuți,…

2 ore ago

Programul întreruperilor de curent electric pentru săptămâna viitoare, la Moşniţa Nouă

Reţele Electrice Banat a anunțat programul întreruperilor de curent pentru zilele viitoare la Moşniţa Nouă.…

3 ore ago

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

17 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

21 de ore ago