Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că acolo se va lucra în interior, stadiul investiției permite deja aceasta.
Investiția realizată la Stadionul LEGO a ajuns la peste 70%. Având în vedere temperaturile reci de afară, se va lucra la interior. Astfel, se vor termina compartimentările și se va trece la realizarea instalațiilor electrice și sanitare, la tencuieli și alte lucrări.
”Nu oprim peste iarnă la stadion! Chiar dacă temperaturile scad, mutăm șantierul în interior fără să pierdem timp. Avansăm exact cum am planificat, fără pauze și fără întârzieri. Prioritatea este să folosim fiecare lună pentru a aduce stadionul mai aproape de momentul în care va fi deschis timișorenilor – anul viitor”, a anunțat Ruben Lațcău.
Tribunele acoperite, au o capacitate de 10.101 locuri pe scaune. Stadionul va dispune de gazon natural și dotări ultramoderne. Pentru acoperiș vor fi folosite membrane din materiale compozite. Arena este încadrat în categoria UEFA 4 (Elite).
Acest stadion a fost proiectat ca fiind de tip P+2E. Va beneficia de numeroase facilități: la parter – vestiare, birouri, cabinet medical, punct de poliție, puncte de prim-ajutor, spații pentru testare antidoping, zonă de încălzire; la etajul 1 – lojele, oficii și altele spații; la etajul 2 – sistemul VAR, cabinetele pentru transmisii TV, cabine pentru presă, zonă de prelucrare foto.
Printr-un proiect separat, tot aici urmează să fie construită și o parcare multinivel cu peste 400 de locuri, dar și un parc.
Valoarea investiției a fost stabilită la 123 de milioane de lei, din bugetul local, dar și cu o contribuție din bugetul județului Timiș.
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…
După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…
Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…
La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…