Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO

Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că acolo se va lucra în interior, stadiul investiției permite deja aceasta.

Investiția realizată la Stadionul LEGO a ajuns la peste 70%. Având în vedere temperaturile reci de afară, se va lucra la interior. Astfel, se vor termina compartimentările și se va trece la realizarea instalațiilor electrice și sanitare, la tencuieli și alte lucrări.

”Nu oprim peste iarnă la stadion! Chiar dacă temperaturile scad, mutăm șantierul în interior fără să pierdem timp. Avansăm exact cum am planificat, fără pauze și fără întârzieri. Prioritatea este să folosim fiecare lună pentru a aduce stadionul mai aproape de momentul în care va fi deschis timișorenilor – anul viitor”, a anunțat Ruben Lațcău.

Tribunele acoperite, au o capacitate de 10.101 locuri pe scaune. Stadionul va dispune de gazon natural și dotări ultramoderne. Pentru acoperiș vor fi folosite membrane din materiale compozite. Arena este încadrat în categoria UEFA 4 (Elite).

Acest stadion a fost proiectat ca fiind de tip P+2E. Va beneficia de numeroase facilități: la parter – vestiare, birouri, cabinet medical, punct de poliție, puncte de prim-ajutor, spații pentru testare antidoping, zonă de încălzire; la etajul 1 – lojele, oficii și altele spații; la etajul 2 – sistemul VAR, cabinetele pentru transmisii TV, cabine pentru presă, zonă de prelucrare foto.

Printr-un proiect separat, tot aici urmează să fie construită și o parcare multinivel cu peste 400 de locuri, dar și un parc.

Valoarea investiției a fost stabilită la 123 de milioane de lei, din bugetul local, dar și cu o contribuție din bugetul județului Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George a spus: (decembrie 20th, 2025 at 09:36 )

Bune ca a pus CJT banii la bataie ca sa continue lucrarile. Altfel acum era totul inghetat.

@george a spus: (decembrie 20th, 2025 at 15:20 )

Ai vreo dovada ca e asa?
Realitatea e ca banii de la cjt au fost aprobati in sedinta de condiliu, dar inca nu s-au facut plati. Cat va mai place sa mintiti si sa manipulati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”

Un număr mare de timișoreni au ieșit, miercuri seara, în Piața Operei pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului la Legea Integrității, care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără postul de primar. Câteva sute de persoane au protestat împotriva amendamentului, dar și împotriva PSD sau a lui Sorin Grindeanu, respectiv împotriva problemelor din justiție Protestul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie și calificare în faza grupelor Cupei României. Poli Timișoara a învins Tg. Mureș

Într-un meci care a contat mai mult pentru fanii Timișoarei, Poli a întâlnit echipa din Tg. Mureș în Cupa României, ambii antrenori trimițând formații cu multe rezerve. Au fost 90 de minute obositaore, jucate la 32 de grade de dragul… competiției. Gazdele au avut un plus de dorință și s-au impus cu 2-1. Prima repriză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie și calificare în faza grupelor Cupei României. Poli Timișoara a învins Tg. Mureș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic

Patru persoane sunt cercetate de polițiștii timișeni în urma unei lovituri de proporții, comise în localitatea Orțișoara. Suspecții au simulat un control în trafic, pretinzând că sunt agenți de la structura antidrog, și au dispărut cu o sumă uriașă de bani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic

Economic vezi arhiva Economic

Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei

Administrația Bazinală de Apă Banat lucrează la amenajare a pârâului Nădrag. Este o investiție de aproape 49 de milioane de lei pentru protejarea a peste 4.000 de locuitori. Lucrările au loc în cadrul proiectului „Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sectorul amonte localitatea Nădrag – confluență râu Timiș, județul Timiș”, care urmărește reducerea riscului la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr mare de timișoreni au ieșit, miercuri seara, în Piața Operei pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului la Legea Integrității, care l-ar putea lăsa pe Dominic Fritz fără postul de primar. Câteva sute de persoane au protestat împotriva amendamentului, dar și împotriva PSD sau a lui Sorin Grindeanu, respectiv împotriva problemelor din justiție Protestul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat în Piața Operei împotriva ”Amendamentului Fritz”
Patru persoane sunt cercetate de polițiștii timișeni în urma unei lovituri de proporții, comise în localitatea Orțișoara. Suspecții au simulat un control în trafic, pretinzând că sunt agenți de la structura antidrog, și au dispărut cu o sumă uriașă de bani. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 17 august 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Maradonienii”: falși polițiști antidrog, arestați în Timiș. Au furat 90.000 de lire streline la un control „regizat” în trafic
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara și fost om de bază al echipei Robu a lansat un atac furibund la adresa USR și a lui Dominic Fritz. Dacă prim-ministrul Ilie Bolojan, dar și un alt penelist veritabil ca Emil Boc au contestat puternic decizia CCR în cazul „amendamentului Fritz”, Gaiță demonstrează că în partid nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș se delimitează de atacurile președintelui PNL Timișoara la adresa lui Dominic Fritz și a USR-ului
Prim-divizionara de handbal SCM Politehnica începe sezonul mai devreme decât în anii precedenți. Rezultatele bune din sezonul trecut le-au adus alb-violeților dublarea numărului de competiții în care participă. Pe lângă Liga Națională și Cupa României, SCM Politehnica Timișoara va juca în sezonul 2026/2027 în Supercupa României și în cupele europene, European Cup, fosta Challenge Cup....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deja-vu! SCM Poli începe noul sezon în fața unui adversar de tradiție, cu Dinamo în Supercupă
Transtimiș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Județean înființată de Consiliul Județean Timiș ca și contrapondere la Asociația Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, a atras interesul pentru 26 de noi membri. Mai multe orașe și comune din județ au decis să își transfere managementul transportului spre și dinspre Timișoara către asociația amintită. Deocamdată a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 26 de noi comune și orașe au devenit membre ale ADI Transtimiș
Consiliul Județean Timiș va plăti din bugetul propriu cel puțin 126 de milioane de lei pentru viitorul stadion Dan Păltinișanu. Decizia a fost aprobată, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare a plenului CJT și vine după aprobarea de către guvern a proiectului, cu condiția ca autoritățile locale să suporte, aproape doi ani, din banii proprii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul mecanism de finanțare de la bugetul CJT al stadionului Păltinișanu, dar și suma necesară, au fost aprobate
Radu Tinu, adjunct al Securităţii Timiş, în decembrie 1989, şi-a anunţat prezenţa la mitingul de protest anunţat pentru această seară de organizaţii civice împotriva deciziei CCR în cazul Dominic Fritz. El a afirmat că merge la protest pentru… a vedea proştii Timişoarei. De asemenea, Tinu spune că organizatorii protestului ar trebui cercetaţi pentru instigare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fostul mare securist Radu Tinu, o nouă aroganţă.Vrea să meargă la mitingul pro-Fritz penru… a vedea “proştii Timişoarei”
Administrația Bazinală de Apă Banat lucrează la amenajare a pârâului Nădrag. Este o investiție de aproape 49 de milioane de lei pentru protejarea a peste 4.000 de locuitori. Lucrările au loc în cadrul proiectului „Regularizare pârâu Nădrag și afluenți pe sectorul amonte localitatea Nădrag – confluență râu Timiș, județul Timiș”, care urmărește reducerea riscului la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe pârâul Nădrag se desfășoară lucrări de investiții de 49 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.