Politica

Nicu Fălcoi analizează anul în care nu a mai fost deputat de Timiș: ”În politică contează mai mult pe cine știi decât ce știi”

Fostul parlamentar USR, Nicu Fălcoi, spune, la final de an, că a avut un 2025 în care a putut să își rezolve problemele personale rămase restante. Ulterior a fost numit director la Avioane Craiova, dar remarcă și faptul că a fost sărit atunci când a fost vorba de numirea în funcții publice: ”În politică contează mai mult pe cine știi decât ce știi”.

Trimis de partid să încerce marea cu sarea și să se lupte cu greii pentru postul de președinte al Consiliului Județean Timiș, Fălcoi a fost ulterior dat la o parte și de la această candidatură, pentru a-i face loc lui Alin Nica, intrat în alianță cu USR pentru alegerile locale.

Fălcoi spune că i-a plăcut să iasă din atenția publică și chiar a cochetat cu ideea de a rămâne în această postură.

”Anul acesta n-a fost un an de aplauze. A fost un an în care lucrurile s-au văzut mai clar decât mi-ar fi plăcut. Prima jumătate a trecut departe de funcții și de zgomotul public. M-am ocupat de lucruri personale, de familie, de viață – de ce nu se vede, dar te blochează dacă le lași nerezolvate. N-a fost o perioadă spectaculoasă, dar a fost necesară. Culmea este că nu mi-a displăcut deloc ieșirea din atenția publică; ba chiar, la un moment dat, părea soluția ideală”, spune Fălcoi.

A urmat o nouă perioadă activă, una în care Fălcoi a fost pus să facă ordine la fabrica de avioane de la Craiova, devenită cunoscută în ultimii ani cu întârzierile absolute jenante ca durată, pentru reabilitarea avioanelor IAR pentru Ministerul Apărării.

Fălcoi a fost numit acolo director, asta posibil și ca o consolare că a fost tras pe linie moartă de partidul care l-a dus în Parlament.

”A doua jumătate a fost despre reîntoarcerea în zona publică și responsabilitate. Avioane Craiova a venit într-un moment complicat, cu probleme vechi, cu presiune mare și cu foarte puțin timp pentru explicații”, mai spune fostul parlamentar.

El trage și o concluzie extrem de actuală întotdeauna în zona vieții politice românești. Numele lui Fălcoi fusese chiar vehiculat pentru a prelua portofoliul de la Ministerul Apărării. Nu fără sens, el fiind un fost militar de carieră. Dar… important este pe cine știi, nu ceea ce știi.

”În paralel, s-au făcut numiri, s-au stabilit echilibre, s-au împărțit funcții în zona guvernamentală. N-am fost luat în considerare. Nu ca surpriză, ci ca o confirmare a unei reguli vechi: în politică contează mai mult pe cine știi decât ce știi”, subliniază Nicu Fălcoi.

El analizează și situația groaznică de la fabrica unde a fost numit să o redreseze.

”Finalul de an nu e bun. Deși am fost director general doar ultimele două luni și nu cred că e cineva care să-mi reproșeze mie situația actuală, fabrica nu a reușit să livreze primele avioane. Sperăm ca acest lucru să se întâmple la începutul anului viitor, spre final de ianuarie. Anul se închide pe pierdere, iar asta ne va complica serios munca din 2026, multe dintre planurile legate de retehnologizare și de creșterea sănătoasă a numărului de angajați fiind puse sub semnul întrebării. Pe lângă pierderea fiscală, există și riscul unor penalități uriașe pentru întârzierile la livrare, penalități din partea Ministerului Apărării Naționale, care pot îngreuna și mai mult situația fabricii. Sunt probleme reale, grele, care nu pot fi ascunse sub preș. Și totuși, dincolo de toate acestea, există ceva ce merită spus clar: Avioane Craiova are viitor. Avem planuri concrete, realiste, prin care fabrica poate reveni în prim-planul industriei aeronautice din România. Se poate. Nu ușor și nu repede, dar se poate. Există competență, există oameni buni și există proiecte care, dacă sunt susținute corect, pot schimba traiectoria — doar să nu ne îngroape MapN-ul. Nu e un bilanț comod și nici unul făcut să placă. Dar e real. Iar după un an ca acesta, prefer realitatea în locul poveștilor frumoase. Pentru că doar din realitate poți construi ceva care să reziste”, încheie Fălcoi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

39 de minute ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

8 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

8 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

8 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

9 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

12 ore ago