Social

Acordul pe învățământ între Universitatea de Vest și Dumbrăvița a devenit oficial

La scurt timp după ce Universitatea de Vest anunța primirea unui teren generos în Dumbrăvița, la pachet cu ridicarea unui liceu acolo, la sediul Primăriei din localitatea periurbană a Timișoarei, a avut loc miercuri un eveniment dedicat lansării proiectului educațional în parteneriat, „UVT alături de comunitatea din Dumbrăvița”.

Acesta marchează inițierea unui parteneriat de termen lung între Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și comunitatea locală din Dumbrăvița. Parteneriatul este construit pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și pentru extinderea misiunii UVT în zona metropolitană Timișoara, în beneficiul comunității locale și a sistemului educațional regional.

Obiectivul prin care se concretizează acest parteneriat are în vedere realizarea unui nou liceu și a unei infrastructuri sportive multifuncționale associate liceului, care urmează să fie proiectate, finanțate și realizate în aria terenului vizat.

Prin această decizie a Guvernului României, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a primit în administrare o suprafață de 23.947 mp, situată în Dumbrăvița, cu destinația de spațiu de învățământ. Imobilul a fost transferat în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Dumbrăvița nr. 102 din 8 august 2025, demers realizat în cadrul parteneriatului instituțional dintre UVT și UAT Dumbrăvița, în vederea dezvoltării infrastructurii educaționale în zona metropolitană Timișoara.

„De oportunitățile propuse prin acest proiect, inițiat de Universitatea de Vest din Timișoara, vor beneficia tinerii din comunitatea localității periurbane Dumbrăvița, un areal din nordul Timișoarei cu o populație în continuă creștere, cu un segment de copii și tineri aflat într-o pondere semnificativă și într-o dinamică pozitivă. Avem în Consiliul Local și Primăria Dumbrăvița un partener de termen lung, alături de care vom construi un proiect de educație pentru viitor.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Primarul localității Dumbrăvița, Horia Bugarin, a subliniat importanța noii unități educaționale.

„Acest liceu este un proiect mult așteptat. De foarte mult timp, locuitorii Dumbrăviței și-au dorit acest liceu, o nevoie care s-a suprapus perfect cu relațiile foarte bune pe care le avem cu Universitatea de Vest din Timișoara, alături de care am găsit o stare de sinergie pentru acest proiect, la care am făcut acum primii pași. Copiii din Dumbrăvița vor reacționa foarte bine, cu un interes pe care îl estimăm foarte mare, mai ales că se așteaptă ca acest viitor liceu să fie unul de prestigiu.”, a subliniat Bugarin.

Preluarea în administrare a acestui imobil consolidează patrimoniul UVT și creează premisele dezvoltării unui proiect educațional inovator, inclusiv în zona învățământului preuniversitar, coordonat academic de UVT.

Noua infrastructură educațională va genera oportunități relevante de practică pedagogică, cercetare aplicată și inovare educațională pentru cadrele didactice și studenții UVT, contribuind la creșterea calității procesului educațional și la formarea viitorilor profesioniști în domeniul educației.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

6 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

8 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago