Administratie

Administrația județeană lansează proiectul realizării unei zone turistice la Surduc. Vor fi achiziționate și două ambarcațiuni

Consiliul Județean Timiș dorește transformarea Surducului prin amenajarea acolo a unei zone turistice și de agrement, pe malul lacului. Urmează pornirea etapelor de proiectare, ulterior execuție și amenajare a teritoriului vizat pentru investiție.

Terenul aferent realizării investiției este situat la Fârdea, în extravilanul localității, în suprafață de 1.800 mp, având categoria de folosință pășune. Proiectul prevede și achiziția a două ambarcațiuni destinate activităților turistice și de agrement. Scopul proiectului este valorificarea durabilă a potențialului turistic al zonei lacului Surduc și al creșterii atractivității turistice a județului Timiș.

Un prim pas ca ideea să devină realitate este aprobarea unui acord de colaborare între CJ Timiș și Direcția de Prestări Servicii Timiș. Acest acord va fi supus aprobării plenului CJT.

”Obiectul prezentului acord îl constituie colaborarea dintre Județul Timiş, prin Consiliul Județean Timiş şi Direcția de Prestări Servicii Timiş, în vederea realizării demersurilor necesare pentru amenajarea unei zone turistice și de agrement pe malul Lacului Surduc, incluzând elaborarea Temei de proiectare și a Notei conceptuale, realizarea etapelor de proiectare, execuție și amenajare, precum și dotarea zonei cu 2 (două) ambarcațiuni destinate activităților turistice și de agrement, în scopul valorificării durabile a potențialului turistic al zonei. Lucrările şi dotările vor avea caracter de utilitate publică şi de interes județean, fiind realizate în scopul dezvoltării infrastructurii turistice şi de agrement, al valorificării durabile a potențialului natural al zonei Lacului Surduc şi al creşterii atractivității turistice a județului Timiş”, se spune în documentația proiectului.

Acordul se va încheia pe o perioadă de 5 ani.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

28 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago