Marţi, 27 ianuarie, în şedinţa Consiliului Local Timişoara se va pune pe tapet, pentru a doua oară, desființarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). O primă tentativă în acest sens a eşuat, o alianţă PSD – PNL – AUR votând împotriva iniţiativei Executivului Primăriei. Diferenţa faţă de primul vot este că Culiţă Chiş, cel pentru care s-a făcut special direcţia, a plecat din primărie.
Pe 18 decembrie anul trecut, într-o şedinţă cu scandal, proiectul privind desfiinţarea Direcției PLMSTF cădea la votul consilierilor locali. Au vota pentru doar consilierii USR, 13 voturi, dar era nevoie de o majoritate absolută, respectiv 14 voturi. Au votat contra ori s-au abţinut consilierii PSD – PNL –AUR, constituiți într-o alianţă ad-hoc.
O analiză internă făcută de municipalitate arăta că Direcţia PLMSTF “nu a elaborat și nu a implementat proiecte majore în domeniile pentru care a fost înființată. Totodată, analiza a evidențiat multiple deficiențe – de la implicare redusă, neasumarea responsabilităților și termene depășite”. De menţionat că Direcţia PLMSTF a fost înfiinţată special pentru Culiţă Chiş, după ce instanţa a obligat municipalitatea să-i dea acestuia un post de director. Culiţă Chiş a fost cel mai important director din primărie în perioada mandatelor lui Nicolae Robu.
Marţi, 27 ianuarie, în şedinţa Consiliului Local Timişoara, se va dezbate din nou proiectul desfiinţării direcţiei. Marea schimbare faţă de primul demers este faptul că Culiţă Chiş nu mai lucrează în primărie, fiind transferat la Consiliul Judeţean. Rămâne acum de văzut dacă aleşii PSD – PNL –AUR au votat prima dată doar pentru a-l susţine pe Chiş sau chiar şi-au dorit ca în primărie să funcţioneze o structură fără rost.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…