Administratie

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe de plen este unul care propune închirierea, pe un an de zile, a unui spațiu râvnit de mulți, cel al fostei florării Horticultura, din Piața Operei, către o asociație, Seeds of Kenosis. Locația, evaluată la 1,2 milioane de lei, a fost scoasă la licitație de municipalitate, și-a găsit un posibil chiriaș, pe o chirie excelentă, dar firma respectivă nu a mai semnat contractul.

Locația a fost solicitată de respectiva asociație, una care are sediul în Giarmata și care își propune susținerea comunității rome din Cerneteaz, sat aparținând comunei amintite.

”Misiunea asociației noastre este de a crea oportunități de incluziune pentru întreaga comunitate romă din satul Cerneteaz, cu o atenție deosebită înspre educația copiilor”, se arată pe pagina de internet a asociației.

Contractul ar urma să fie acordat pe un an de zile.

”Se aprobă atribuirea cu contract de închiriere a spațiului SAD 6, din Timișoara, P-ța Victoriei 1 b, înscris în CF nr. 453007-C1-U6 Timișoara, pe o perioadă de 1 an, către Asociația Seeds of Kenosis. Spațiul cu altă destinație este înregistrat cu numărul de inventar 101267.01, valoarea de inventar 1,214,144.00 lei și va avea destinația de spațiu multifuncțional”, se spune în proiectul de hotărâre publicat pe pagina de internet a municipalității.

În documentația aferentă proiectului se spune că respectiva asociație își propune să creeze acolo un spațiu multifuncțional care să susțină dezvoltarea comunității creative locale.

”Prin cererea înregistrată cu numărul MTM2025-051250/04.12.2025, Asociația Seeds of Kenosis, a solicitat atribuirea unui spațiu situat în zonă centrală în vederea creării unui spațiu multifuncțional care susține dezvoltarea comunității creative locale prin ateliere, producție artizanală, oportunități de învățare și angajare pentru tineri”, aflăm din raportul de specialitate aferent proiectului.

Tot din acest document mai aflăm și un lucru cel puțin ciudat: acolo ar trebui să existe o … casierie.

”Spațiul este destinat desfășurării activităților asociației, respectiv casierie”, se mai spune în raport.

Solicitarea a fost deja discutată și aprobată de Comisiei de Analiză a Spațiilor cu Altă Destinație decât aceea de Locuință.

”Cererea înregistrată cu numărul MTM2025-051250/04.12.2025 a Asociației Seeds of Kenosis, a fost analizată în ședința Comisiei de Analiză a Spațiilor cu Altă Destinație decât aceea de Locuință situate în imobile proprietatea Primăriei Timișoara precum și în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara din data de 15.12.2025. Comisia a hotărât atribuirea spațiului situat în Timișoara, Piața Victoriei 1 b, SAD 6, prin contract de închiriere, pe o perioadă de 1 an, cu respectarea condițiilor legale și contractuale aplicabile.”, se spune în documentație.

Interesant este și nivelul chiriei pe care asociația respectivă ar urma să îl plătească, 438 de euro, una extrem de mică pentru o asemenea zonă.

”Chiria se va determina prin modul de calcul al HCLMT nr. 253/13.06.2023, respectiv 25 % din valoarea chiriei stabilită prin raportul de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR. (…) Conform raportului de evaluare înregistrat cu nr. MTM2024-022277/28.03.2024, întocmit de către firma prestatoare cu care municipalitatea are încheiat contract de prestări servicii, S.C. APPRAISAL & VALUATION S.A., în baza acordului cadru nr. 158/27.10.2023, a contractului subsecvent nr. 64/13.11.2023, tariful de închiriere a fost stabilit la valoare de 13,3 euro/mp/lună. Chiria pe care o datorează Asociația Seeds of Kenosis se determină conform HCLMT nr. 253/13.06.2025, respectiv 13,3 euro/mp/lună x 128,76 mp x 0,25 = 428,13 euro/lună”, se arată în raportul aferent proiectului de hotărâre.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

4 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

6 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

7 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

8 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

10 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

11 ore ago