Rugbiștii de la SCM Timișoara s-au reunit marți, 20 ianuarie, pentru sezonul 2026. De la prima întâlnire au absentat cei 11 jucători convocați la lotul național.
Prima „mișcare”, una de readaptare la efort, a fost la sala de forță. Urmează vizita medicală și apoi programul obișnuit de antrenamente.
„Pentru noi anul trecut a fost unul special, reușind să câștigăm trei trofee. În Cupa României, am pornit faza eliminatorie de pe locul al patrulea. Am arătat că suntem o echipă unită, matură și am adus trofeul acasă. Rămânem cu regretul că nu am luat și campionatul în 2025. În acest an, obiectivele noastre sunt apărarea trofeelor cucerite și lupta pentru titlul național. Avem și o provocare nouă, căci cu siguranță toate celelalte echipe o să dorească să-și ia revanșa în fața noastră. Abordăm fiecare meci în parte și sper să facem un an mai bun chiar și decât precedentul”, Alexandru Țăruș, căpitanul SCM USV Timișoara.
Jucătorii aflați în cantonament cu lotul național, în Franța, sunt: Eduard Matei, Tudor Butnariu, Vlad Neculau, Ștefan Iancu, David Trăușan, Dragoș Ser, Kemal Altinok (din pachetul de înaintare), Tevita Manumua, Tiqe Iliesa, Alexandru Bucur, Ovidiu Neagu (din linia de treisferturi).
Din pricina orarului curselor aviatice, Waisake Raquili si Stephen Shennan se vor alătura lotului astăzi (miercuri), iar Gabriel Rupanu a suferit o operație de hernie și este în recuperare.
În 2025, Timișoara a cucerit Supercupa și Cupa României, dar și titlul național de rugby în șapte. Alb-violeții încep sezonul cu Supercupa României, la 28 martie, împotriva formației CSM Știința Baia Mare. Partida va avea loc la Alba Iulia sau Cluj, locul urmând a fi stabilit.
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…