Social

Vreme rea la început de an! Precipitații și cod galben de vânt, chiar și în Banat

Meteorologii anunţă, joi, că aria precipitaţilor se extinde în cea mai mare parte a ţării şi sunt aşteptate ninsori semnificative în zonele montane, până sâmbătă. De asemenea, în mai multe zone ale ţării se anunţă vânt puternic, pentru zona de munte fiind emisă o avertizare cod galben.

ANM a emis o informare meteo, valabilă până sâmbătă, la ora 10.00. ”Aria precipitaţiilor se va extinde treptat în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, precum şi în toate zonele montane şi submontane şi local se vor acumula cantităţi de apă de 20…30 l/mp. La munte va ninge şi, în special în Munţii Apuseni, se va depune strat consistent de zăpadă, în general de 15…25 cm”, anunţă, joi, ANM.

În Banat vor fi precipitaţii mixte, iar în Maramureş, Transilvania, Crişana şi jumătatea nordică a Olteniei vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă va fi de 5…15 cm. Pe alocuri se va forma polei.

”Vântul se va intensifica în Carpaţii Occidentali şi Orientali, iar de vineri (2 ianuarie) şi în Carpaţii Meridionali şi va avea viteze de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea”, mai arată meteorologii.

Potrivit acestora, până sâmbătă (3 ianuarie) local şi temporar intensificări ale vântului vor fi şi în zonele joase de relief din vest, centru şi est, cu viteze în general de 40…50 km/h.

”Până joi (8 ianuarie) vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate”, arată ANM.

Pentru intervalul 1 ianuarie, ora 23:00 – 2 ianuarie, ora 18:00, a fost emisă avertizare cod galben.

”Vântul va avea intensificări în Carpaţii Occidentali şi Orientali, iar din dimineaţa de vineri şi în Carpaţii Meridionali. Vor fi viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor atinge 90…100 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută”, se mai arată în anunţul ANM.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

O oră ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

O oră ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

2 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

4 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

4 ore ago